Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Psalmul 20 - Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 21 Noiembrie 2016

Psalmul 20

Dumnezeu a dat lumii mai mult decât mărturii (cele amintite în Psalmul 19): El a dat un Martor viu, pe Isus Hristos. Psalmul 16 ni L_a arătat pe Omul desăvârşit găsindu_Şi întreaga desfătare în cei credincioşi, „sfinţii“, „aleşii“ de pe pământ. În Psalmul 20 Îl vom vedea pe Domnul Hristos ca fiind centrul preocupărilor şi al afecţiunilor alor Săi. Celui care, pe cruce, era nevoit să strige: „Strig ziua, şi nu_Mi răspunzi“ (Psalmul 22.2), ei Îi spun: „Domnul să_Ţi răspundă...! Domnul să împlinească toate cererile Tale!“ (v. 1,5). Apoi vine siguranţa credinţei: „Îi va răspunde“ (v. 6), căreia îi corespunde strigătul de eliberare din Psalmul 22.21: „Mi_ai răspuns...“Numai după aceea, credincioşii mijlocesc pentru ei înşişi: „Să ne răspundă Împăratul...“ (v. 9). Ce bine ar fi să înţelegem şi noi mai profund ce au însemnat pentru Isus părăsirea Sa şi apoi eliberarea Sa, precum şi care sunt rezultatele glorioase ale acestora pentru noi!„Aceştia se încred în care şi aceia în cai, dar noi ne încredem în Numele Domnului Dumnezeului nostru“ (v. 7). Omul modern se mândreşte mai mult ca oricând cu mijloacele sale de transport puternice şi rapide, precum şi cu multe alte lucruri. Dar gloria creştinului este de a aparţine lui Hristos şi de a purta frumosul Său Nume (Iacov 2.7).