Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Psalmul 18:1-29 - Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 21 Noiembrie 2016

Psalmul 18:1-29

Psalmul 18 (un psalm mesianic) cuprinde măreaţa profeţie cu privire la moartea, învierea, înălţarea, victoria finală şi domnia lui Mesia.Primele trei versete enunţă tema – iar următoarele o vor expune pe larg – referitor la cum a fost eliberat „Slujitorul Domnului“ (nume al Domnului Isus despre care aflăm încă din titlul psalmului). Ca Unul care a experimentat El Însuşi puterea lui Dumnezeu, Domnul Isus ne învaţă, din propria Lui experienţă, ce este Dumnezeu pentru cel care se încrede în El. „Nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, care credem“, a fost demonstrată în învierea lui Hristos, în înălţarea Sa, în aşezarea Sa (în locul care Îi este dat) deasupra tuturor vrăjmaşilor Săi (citiţi Efeseni 1.19_21).Ceea ce a fost Dumnezeu pentru Domnul Isus în ceasul strâmtorării Sale (v. 6), al necazului Său (v. 18), este şi pentru noi; iar încercările prin care trecem constituie tot atâtea ocazii de a_L cunoaşte pe acest Dumnezeu într_un fel nou. Sunt obosit, istovit? El este tăria mea. Şovăie credinţa mea? El este Stânca mea. Se arată un pericol? El este cetăţuia mea, turnul cel înalt unde găsesc un adăpost sigur (Psalmul 9.9). Sunt în luptă cu duşmanul? El este scutul care mă apără de loviturile lui.Pentru Isus, eliberarea Sa a fost o consecinţă a dreptăţii Sale (v. 19,24); pentru noi, eliberarea noastră este asigurată în baza relaţiei pe care o avem cu El.