Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Psalmul 149:2-9 (Paul Grobéty)

de Paul Grobéty - 05 Ianuarie 2017

Psalmul 149:2-9

  Poate că unii cititori se minunează de conţinutul versetelor 6-9. Dacă i se cere lui Israel să cânte o cântare nouă, cum se face că trebuie să exercite şi răzbunare faţă de naţiuni? Ultimii cinci psalmi vorbesc despre gloria Împărăţiei de o mie de ani, dar răzbunarea faţă de naţiuni nu s-a realizat definitiv. Din câteva locuri din Vechiul Testament vedem că Israel serveşte ca unealtă în mâinile lui Dumnezeu pentru pedepsirea naţiunilor, a se vedea Isaia 41.14-16. Expresiile: „vierme al lui Iacov, voi, bărbaţi ai lui Israel“ ne arată ce a fost acest popor într-adevăr printre naţiuni; da, el este poporul lui Dumnezeu, şi ca un astfel de popor va face în viitor lucruri mari, a se vedea Mica 5.7-8. – Trebuie să evidenţiem şi aici o diferenţă între poporul pământesc şi cel ceresc al lui Dumnezeu. În timp ce Israel este chemat să facă răzbunare împotriva duşmanilor săi, noi suntem invitaţi să călcăm pe urmele Aceluia „care, fiind insultat, nu răspundea cu insultă..., ci Se încredinţa pe Sine Celui care judecă drept“ (1 Petru 2.23).