Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Psalmul 148 (Paul Grobéty)

de Paul Grobéty - 05 Ianuarie 2017

Psalmul 148

În acest psalm i se cere întregii creaţii să-L laude pe Domnul. Mai întâi sunt numiţi îngerii, apoi corpurile cereşti şi chiar cerurile cerurilor. Este de la sine înţeles ca îngerii să-L laude pe Domnul; dar corpurile materiale, monştri mării şi celelalte vieţuitoare? Toate mărturisesc în limba lor mută despre puterea şi înţelepciunea creaţiei lui Dumnezeu; El este proslăvit în ele. Profetul Isaia a vorbit despre acel timp profeţind: „Pentru că veţi ieşi cu bucurie şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor izbucni în cântări înaintea voastră şi toţi copacii câmpului vor bate din palme. În locul spinului va răsări chiparosul şi în locul urzicii va răsări mirtul. Şi aceasta va fi pentru Domnul un nume, un semn pentru totdeauna, care nu se va stinge“ (capitolul 55.12, 13).

Ultimul verset al acestui psalm ne arată din nou pe Israel ca poporul ales al lui Dumnezeu. El îi dă poporului o poziţie deosebită în apropierea Sa şi înalţă cornul lui (puterea lui) în mijlocul popoarelor.