Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Psalmul 147:1-6 (Paul Grobéty)

de Paul Grobéty - 05 Ianuarie 2017

Psalmul 147:1-6

  Primul verset întăreşte în noi gândul că Domnului Îi place când Îi cântăm şi Îl lăudăm. Avem destule motive să facem acest lucru. Şi: „Cel care aduce jertfă de laudă Mă glorifică“ (Psalm 50.23). Citind aceste cuvinte, poate unii dintre credincioşii greu încercaţi gândesc că nu ar avea niciun motiv să-L laude pe Domnul. Desigur, suferinţa poate să aducă aşa mult necaz şi tristeţea să apese aşa de tare, încât îţi cade greu să intonezi o cântare de laudă despre credincioşia şi bunătatea lui Dumnezeu. Totuşi, Sfânta Scriptură ne dă unele exemple despre bărbaţi care i-au mulţumit lui Dumnezeu şi L-au lăudat în strâmtorare grea; a se vedea Psalm 57.7; Psalm 63.3-7; Fapte 16.25. Şi epistola către Filipeni, în care apostolul întemniţat în Roma vorbeşte tot mereu despre bucurie, este o astfel de mărturie. În împrejurări grele, lauda poate fi făcută numai în Domnul, adică în supunere faţă de voia Lui şi fiind conştient că toate căile Lui sunt drepte. Cu privire la ai Săi, El face doar ceea ce le poate fi spre folos; a se vedea Evrei 12.5-11.