Psalmul 144

„Învaţă-mă să fac voia Ta“, era rugăciunea Psalmului 143 (v. 10). Acum, în Psalmul 144, David cere: „deprinde-mi mâinile pentru luptă…“. Şi lupta creştină are „legile“ ei (2 Timotei 2.5), iar fiecare creştin care „vrea să placă celui care l-a înscris la oaste“ (2 Timotei 2.4) trebuie să facă, într-un fel, pregătire militară. Cu toate acestea însă, pentru câştigarea victoriei, creştinul nu se bizuie nici pe experienţa dobândită, nici pe curajul lui. Domnul – aşa cum declară psalmistul – este „cetăţuia mea, turnul meu înalt, … scutul meu şi Cel în care mă adăpostesc“ (v. 2).Eliberarea de sus care va veni ca răspuns la strigătul rămăşiţei (v. 5-11) va deschide în sfârşit porţile binecuvântărilor mileniale (v. 12-15). Să nu uităm niciodată că, spre deosebire de Israel, popor pământesc, creştinul are acum binecuvântări spirituale, „în locurile cereşti, în Hristos“ (Efeseni 1.3). În consecinţă, aceste binecuvântări – ca şi Hristos – nu pot fi atinse de încercările de pe pământ, iar noi le putem gusta chiar şi în cele mai mari dificultăţi. Invers, dacă totul pare să meargă bine cu sănătatea noastră, cu afacerile şi cu viaţa de familie, să nu tragem concluzia că şi sufletul nostru prosperă, nici că avem aprobarea Domnului. S-ar putea să fie cu totul altfel…