Psalmul 139

„Dumnezeu este lumină“ (1 Ioan 1.5). „Şi nicio făptură nu este ascunsă înaintea Lui…“ (citiţi Evrei 4.13). Este de nesuportat pentru un păcătos să simtă această sfântă privire îndreptată continuu asupra lui, dându-i pe faţă gândurile cele mai intime şi dezvăluindu-i cele mai tainice motive! El nu are la început decât o singură idee: să fugă de acest cumplit fascicul de lumină. Dar lumina explorează întunecimile unde el caută să se ascundă (v. 11), îl însoţeşte până la capătul lumii, răzbătând până în trecutul lui cel mai îndepărtat (Geneza 3.8; Ioan 3.19). Pentru că este o nebunie să gândeşti că poţi scăpa de Dumnezeu! Şi o altă nebunie este să se ascundă … de Cel care vrea să ne asigure fericirea. Când sunteţi bolnav, nu vă gândiţi să-i ascundeţi doctorului nici cel mai mic simptom. Ştiţi bine că aveţi interesul, pentru a fi vindecaţi, să-i spuneţi tot ce simţiţi. Pentru ce să acţionaţi altfel atunci când Dumnezeu vrea să vă salveze sufletul sau să vă elibereze de un păcat? Mărturisiţi-I toate aspectele răului care vă subjugă. Lăsaţi lumina Lui să vă cerceteze conştiinţa. Fie ca rugăciunea voastră să fie cea din versetele 23 şi 24: „Cercetează-mă, Dumnezeule“, şi din nou cercetează-mă! Pune totul în ordine în viaţa mea. Nu mă lăsa să pornesc pe „vreo cale a întristării“. Însă „condu-mă pe calea eternă“!