Psalmul 138:1-2

„Te voi lăuda din toată inima mea...“ Însemnătatea predominantă a acestui verset este desigur în cuvintele: cu toată inima mea. Tindem să-L lăudăm pe Domnul, de exemplu atunci când vedem dovezi deosebite ale bunătăţii Sale. Într-un asemenea caz stă înaintea noastră mai mult ceea ce L-am rugat, decât El Însuşi, şi ne bucurăm de cadoul pe care l-am primit; sentimentele inimii noastre ar trebui să se îndrepte într-o altă direcţie. Noi Îl lăudăm pe Domnul din toată inima când El este subiectul laudei. El este descoperirea lui Dumnezeu şi a slavei Sale în dragoste, bunătate, har, lumină, îndurare, bunăvoinţă faţă de oameni. Dacă ne preocupăm cu acestea, nu ni se va părea greu să-L lăudăm pe Dumnezeu din toată inima şi să-i aducem adorare. Un israelit care nu locuia în Ierusalim sau chiar era în prizonierat putea să-L laude şi să-L adore pe Domnul îndreptându-şi faţa spre templu. Dar noi putem să-L adorăm pe Tatăl în duh şi adevăr (a se compara cu Ioan 4.23).