Psalmul 136

Toate căile lui Dumnezeu cu privire la făptura Sa au un singur şi acelaşi motiv: bunătatea Lui care rămâne pentru totdeauna. Ea se vede în primul rând în „minuni mari“ împlinite în favoarea omului, chiar înainte ca acesta să fi existat, atunci când Dumnezeu crea mediul propice vieţii şi existenţei lui (v. 4-9) – aşa cum o mamă, înainte de naşterea copilului, pregăteşte cu grijă cadrul în care acesta urmează să fie primit, precum şi toate obiectele care-i vor fi necesare.Începând cu versetul 10 putem vedea strălucind dragostea lui Dumnezeu în lucrarea răscumpărării. Ea este ilustrată prin ieşirea din Egipt şi intrarea lui Israel în Canaan. „Şi-a amintit de noi în înjosirea noastră“, pot cânta toţi răscumpăraţii cu recunoştinţă (v. 23).Expresia „Bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna“ apare în mod surprinzător şi la sfârşitul versetelor 10, 15, 17-20. Să nu uităm însă că până şi pedepsirea celor răi este legată de planurile dragostei lui Dumnezeu pentru ai Săi, ca şi binecuvântarea lumii viitoare. Aşa se explică, de asemenea, teribilele versete 8 şi 9 din Psalmul 137. Oamenii vorbesc de „bunul Dumnezeu“ cu prea multă nesocotinţă. De ar putea să reflecteze la semnificaţia acestui adjectiv, confirmată de mărturii atât de răsunătoare, … şi apoi să răspundă la o asemenea iubire!