Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Psalmul 134 (Paul Grobéty)

de Paul Grobéty - 06 Ianuarie 2017

Psalmul 134

  Acest psalm încheie seria cântării treptelor. Poporul pământesc al lui Dumnezeu a ajuns la ţinta mult dorită şi i se cere ca să-L binecuvânteze pe Domnul. Lauda şi binecuvântarea este preocuparea slăvită a acelora care Îi aparţin; există însă o deosebire dacă o fac în mijlocul văii lacrimilor sau la capătul pelerinajului, atunci când ajung la ţintă.Dacă facem o comparaţie între intenţiile lui Dumnezeu cu privire la poporul Său pământesc şi poporul Său ceresc, atunci vedem aici o deosebire. Slujitorii Domnului, care stau nopţile în casa Domnului, sunt îndemnaţi să-L binecuvânteze pe Domnul. În Împărăţia de o mie de ani nu va exista nici zi şi nici noapte; de aceea este necesar un îndemn de a-L binecuvânta pe Domnul. Dar în Apocalipsa 21.25 citim: „ ...pentru că noapte nu va fi acolo.“ De asemenea acolo nu va fi necesar, ca răscumpăraţii să fie îndemnaţi să-L laude pe Domnul. Vederea Persoanei Sale şi a slavei Sale va fi suficientă pentru a-i aduce în toată veşnicia laudă şi adorare.