Psalmul 130:5-8

　　După ce sufletul a recunoscut starea lui şi a aflat o reabilitare deplină, tânjeşte acum după Domnul şi Cuvântul Lui. Cum ar putea să dorească iarăşi lucrurile prin care a fost scufundat în adânc? Avem aici un frumos rezultat al disciplinei, pe care Domnul trebuie să o aplice câteodată la ai Săi.

　　Citim mai departe: „Sufletul meu Îl aşteaptă pe Domnul mai mult decât străjerii dimineaţa.“ Ce dor se dezvăluie în aceste cuvinte! Nu exprimă ele sentimentele robului care îl aşteaptă pe stăpân? Noaptea, care a început cu respingerea lui Hristos (a se compara cu Ioan 13.30b; 9.4-5), se întunecă tot mai mult; dar noi trebuie să ne asemănăm oamenilor care aşteaptă venirea Domnului; a se vedea Luca 12.35-37a. Ca şi copii ai luminii suferim în întunericul gros al acestei lumi, şi cu cât mai mult sporeşte păcatul şi se extinde stăpânirea lui satan, cu atât mai mult tânjim după patria veşnică.