Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Psalmul 130:1-4 (Paul Grobéty)

de Paul Grobéty - 06 Ianuarie 2017

Psalmul 130:1-4

În aceste versete vedem un suflet care Îl roagă pentru ajutor pe Dumnezeu, pe care L-a jignit. Dacă Dumnezeu va lua aminte la nelegiuirea omului, nu va exista nicio speranţă pentru el; omul va fi pierdut, dacă problema păcatelor lui nu va fi rezolvată. Dar Dumnezeu să fie veşnic lăudat! – există iertare la El, iertare pentru orice păcătos care se pocăieşte, care vine la El, cât şi pentru credinciosul care greşeşte. Când un credincios, care a căzut, poate să spună din inimă: „Din adâncuri Te chem, Doamne!“, atunci aceasta este un efect al harului şi al îndurării lui Dumnezeu. Credinciosul este conştient de greşelile lui, iar în lumina Cuvântului îşi recunoaşte starea adevărată înaintea lui Dumnezeu. Domnul a mers după el în credincioşie şi răbdare şi nu i-a dat odihnă până nu a avut loc întoarcerea. În legătură cu iertarea citim în versetul 4: „ ...ca să fii de temut“. Iertarea primită poate acţiona în credinciosul reabilitat, ca el să se ferească de orice ar putea necinsti Numele Domnului.