Psalmul 123

　　„Îmi ridic ochii spre Tine, care locuieşti în ceruri!“ Aceste cuvinte sunt binefăcătoare pentru inimă. La cine ne înălţăm inimile, când trecem prin tristeţe şi durere, când vrem să ştim calea corectă sau chiar şi atunci când suntem mulţumitori pentru nenumărate bunătăţi pe care le primim zilnic? Privirea se îndreaptă mereu în sus, spre Acela care conduce soarta noastră.

　　Dar noi Îl cunoaştem altfel pe Dumnezeu decât israeliţii şi suntem într-o altă legătură cu El. Pentru ei, El era Cel Atotputernic, care tronează în cer; pentru noi, dimpotrivă, El a devenit Tatăl nostru în Hristos Isus. Noi stăm faţă de El într-o poziţie privilegiată, de copii iubiţi faţă de un Tată binevoitor.

　　Versetul 2 vorbeşte despre o relaţie sensibilă între rob şi stăpânul său (a se compara cu Psalmul 32.8). Este preţios că putem să ne însuşim şi aceste cuvinte. Este o asemenea relaţie strânsă partea tuturor credincioşilor? Cine doreşte şi îngrijeşte părtăşia cu Domnul, poate savura o astfel de relaţie strânsă.