Psalmul 119:65-72

　　Dacă ar trebui să dăm un titlu acestui pasaj, desigur am scrie: Binecuvântarea rezultată din smerire. Observăm la psalmist că el a experimentat această binecuvântare; de aceea a putut să spună: „Tu i-ai făcut bine slujitorului Tău, Doamne, după Cuvântul Tău.“ Mai înainte a ales o cale greşită, dar Dumnezeu în harul Său a mers după el şi l-a îndreptat. Într-adevăr, a fost bunătatea din partea Domnului. Învăţăm de aici că bunătatea lui Dumnezeu nu trebuie văzută doar în acele lucruri pe care omul de obicei le preţuieşte, ca de exemplu sănătate, câştig bun, viaţă de familie frumoasă ş.a.m.d. Cel mai preţios bun este fără îndoială bunul mers al sufletului, iar Domnul Se ocupă permanent de noi în această privinţă. Un mijloc folosit adesea în mâna Sa este smerirea. Trebuie să ni se aducă mereu aminte că noi în noi înşine nu suntem nimic şi că nu putem nimic de la noi înşine. „Şi ce lucru ai tu, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă ai şi primit, de ce te lauzi ca şi cum n-ai fi primit?“ (1 Corinteni 4.7).Din fire, omul este încrezut şi arogant. Care este starea credincioşilor? Spre ruşinea noastră trebuie să recunoaştem că aceste caracteristici joacă în viaţa noastră un rol mai mare decât bănuim. Să ne gândim numai la „eul“ adesea lezat, pentru a arăta că uneori suntem foarte aroganţi şi mândri. Dar aroganţa şi mândria sunt unele din cele mai grave piedici în dezvoltarea vieţii duhovniceşti în credincios. Dacă nu condamnăm din temelie aceste lucruri şi nu ne judecăm când am greşit în această privinţă, atunci ocupăm un loc important, şi anume un loc care Îi aparţine doar Domnului Isus. El vede aceste piedici; El doreşte să ne elibereze de ele, şi pentru aceasta foloseşte smerirea. Mulţi copii ai lui Dumnezeu au fost duşi pe o astfel de cale, şi după ce au avut parte de binecuvântarea care este în legătură cu această cale, au slăvit împreună cu psalmistul: „Este bine pentru mine că am fost smerit, ca să învăţ hotărârile Tale.“ Versetele 73-80„Ştiu, Doamne, că judecăţile Tale sunt drepte şi că din credincioşie m-ai smerit.“ Aceste cuvinte sunt o urmare logică a versetelor cercetate (67 şi 71). După ce psalmistul a recunoscut: „Este bine pentru mine că am fost smerit“, ajunge la concluzia că judecăţile Domnului sunt drepte. Pentru credincios este un câştig, când nu permite ca încercările să treacă peste el ca ceva întâmplător; şi în cazul în care va avea parte de smerire, în inima sa nu se va ridica amărăciune, dacă ia încercările din mâna Tatălui său ceresc.Unii copii ai lui Dumnezeu s-au maturizat tocmai prin smerire. Poate, oamenii au provocat aceasta, dar ei au fost doar unelte în mâna Domnului, pentru a conduce la acest lucru. Este posibil să fi fost oameni din lume sau credincioşi, dar mijlocul în sine nu are nicio valoare. Noi ştim că Domnul vrea să ne formeze prin astfel de mijloace, să ne binecuvânteze şi să ne conducă mai departe în credinţă şi în dependenţă de El.