Versetul zilei

Orice binefacere și orice dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la Care nu există schimbare sau umbră de mișcare.

Iacov 1:17 (NTR)

Psalmul 119:25-32 (Paul Grobéty)

de Paul Grobéty - 06 Ianuarie 2017

Psalmul 119:25-32

  Versetul 26 mărturiseşte despre sinceritatea sufletului înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu aşteaptă sinceritate din partea alor Săi. El cunoaşte toate căile noastre, chiar fără ca noi să i le facem cunoscut; dar cât de uşor tindem noi să ascundem ceva înaintea Lui! O recunoaştere sinceră – nu doar admiterea unei greşeli – deschide calea pentru binecuvântarea de sus. De asemenea ochii ne vor fi deschişi pentru o mai bună înţelegere a prevederilor lui Dumnezeu. Nu rămâi la suprafaţă, ci te adânceşti, astfel ca umblarea credinciosului să corespundă tot mai mult voii Domnului.În versetul 30 auzim intenţia psalmistului de a merge pe calea credincioşiei. O astfel de decizie este de o importanţă capitală în viaţa unui om; aceasta vedem şi la Daniel. „Dar Daniel a hotărât în inima lui să nu se întineze“, şi el a şi realizat ce şi-a propus. Câtă binecuvântare şi cât folos au rezultat! De am putea să spunem toţi cu psalmistul: „Rămân alipit de mărturiile Tale“!