Psalmul 119:161-176

Credinciosul, persecutat fără motiv de cei mari, are frică, însă nu de aceştia, ci de Cuvânt, temându-se ca nu cumva să-i fie neascultător (v. 161). Şi totuşi, Cuvântul este bucuria lui (v. 162). Cuvântul Dumnezeului nostru să fie şi pentru inimile noastre o comoară! Bogăţii inepuizabile sunt ascunse în el, dar le descoperă numai acela care face din acest Cuvânt regula vieţii sale.Începând prin a primi, vom putea apoi să aducem: versetul 171 ne aminteşte că lauda este rodul unei inimi instruite de rânduielile divine. Bine hrăniţi de acestea, vom şti apoi să-I vorbim Domnului, să-L adorăm cu pricepere, dar şi să vorbim cu putere, în jurul nostru, despre tot ce va face subiectul meditaţiilor noastre (v. 172; comp. cu Efeseni 5.11).Cele din urmă versete ale psalmului sunt totodată şi cele care-i fac rezumatul, permiţându-ne acum să desprindem gândul său central. Israel va fi adus, prin necaz, la a-şi recunoaşte rătăcirea (v. 176). În întristare, el va fi învăţat să iubească legea Domnului (v. 163, 167, 174), să i se supună (v. 165-167), să urască răul (v. 163) şi, de asemeni, să nu aştepte mântuirea decât de la Dumnezeu (v. 166). Înainte să intervină eliberarea finală (v. 174), în el va fi fost deja produsă restabilirea lăuntrică, fapt ce Îi va permite lui Dumnezeu să acţioneze în favoarea alor Săi şi să-i introducă în binecuvântarea Împărăţiei.