Psalmul 119:145-152

　　În aceste versete vedem un om drept, care se încredea pe deplin în Dumnezeu. Fiind conştient de neputinţa sa, a strigat către El şi a folosit expresii care arată sinceritatea inimii sale. Un astfel de sentiment de dependenţă este foarte important pentru credincioşi. Noi suntem înclinaţi, poate mai mult decât bănuim, să vorbim şi să acţionăm de la noi înşine. Astfel s-au spus unele cuvinte necugetate şi s-a scris câte o scrisoare care mai bine nu ar fi fost trimisă. Din noi înşine, din inimile noastre greşite nu poate ieşi ceva bun. Ferice de credinciosul care a văzut aceasta şi se teme de sine însuşi! El spune cu psalmistul: „Strig către Tine; salvează-mă şi voi păzi mărturiile Tale.“ Vorbind de această salvare nu trebuie să ne gândim neapărat la un pericol fizic; cel care se ruga cerea mult mai mult: să fie păzit de a preţui puţin mărturiile Cuvântului lui Dumnezeu şi astfel de a păcătui împotriva lui Dumnezeu. De am fi asemenea acestui credincios!