Psalmul 119:137-160

Dreptatea lui Dumnezeu, nota dominantă a versetelor 137-144, nu este nicidecum un subiect de spaimă pentru cel care se teme de Domnul, care umblă în lumina Sa şi care, de asemenea, cunoaşte bunătatea Sa (v. 149, 159). Într-o lume nedreaptă, credinciosul îşi găseşte plăcerea să celebreze această dreptate a lui Dumnezeu care, ca şi bunătatea Sa, rămâne pentru totdeauna (v. 142, 144).„Cuvântul Tău este foarte încercat“ (v. 140). «Cu cât îl puneţi mai mult la probă», a spus cineva (precum aurul în cuptor), «cu atât el îşi arată mai mult puritatea».Versetul 145 şi cele care urmează exprimă totala dependenţă a celui credincios. „Fă-mă să trăiesc…“, cere el aici în patru rânduri (v. 149, 154, 156, 159; vezi şi v. 25, 40, 88, 107). Dumnezeu este Acela care dă viaţa şi tot El este şi Cel care o păstrează şi o întreţine. Această rugăciune priveşte însă în primul rând sufletul celui răscumpărat. „Fă-mă să trăiesc după Cuvântul Tău“. Pentru că „omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei 4.4; Deuteronom 8.3).Să reţinem bine versetul 160: „Tot Cuvântul Tău (sau Suma Cuvântului Tău) este adevăr…“! Biblia nu se constituie ca un ansamblu de adevăruri din care fiecare alege ce îi convine. Ea formează un tot inseparabil pe care îl primim sau îl respingem; este în întregime Adevărul (Ioan 17.17).