Psalmul 119:106-112

　　Scriitorul acestui psalm a învăţat să preţuiască Cuvântul lui Dumnezeu. El i-a devenit foarte important şi a jurat să-l ţină. Găsim o prezentare frumoasă a gândului exprimat aici în Daniel 1.8: „Dar Daniel a hotărât în inima lui să nu se întineze cu mâncărurile alese ale împăratului...“ Acel împărat păgân şi chiar şi oamenii care l-au înconjurat n-au putut să înţeleagă gândirea unui israelit credincios; astfel, Daniel a rămas singur cu cei trei prieteni ai săi. Dar el a fost foarte hotărât să realizeze intenţia sa, indiferent cât l-ar costa. Ca şi psalmistul, şi Daniel ar fi putut spune: „Mărturiile Tale îmi sunt moştenire pentru totdeauna, pentru că ele sunt bucuria inimii mele.“Vedem aici că ascultarea şi bucuria sunt legate între ele, un fapt ce îl găsim adeverit în epistola către Filipeni: „Fiţi împreună-imitatori ai mei“ şi „Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul!“ (Filipeni 3.17; 4.4). Un creştin cu frica lui Dumnezeu pune în practică ambele: ascultarea de voia lui Dumnezeu, iar ca urmare a ascultării rezultă bucuria în Domnul.