Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Psalmul 112:1-3 (Paul Grobéty)

de Paul Grobéty - 06 Ianuarie 2017

Psalmul 112:1-3

La fel ca în psalmul precedent, şi în acest psalm este subliniată binecuvântarea care se bazează pe teama de Dumnezeu. „Ferice de omul, care se teme de Domnul!“ Aici este vorba despre Israel, dar fericirea împreună cu teama de Dumnezeu se întind asupra timpului harului, în care trăim.

Să privim şi la a doua parte a acestui verset: „care găseşte mare plăcere în poruncile Lui“. Chiar dacă noi nu suntem sub Lege, totuşi există şi pentru noi legi pe care vrem să le ţinem; a se vedea Ioan 14.15, 21; 15.10 şi 1 Ioan 2.3, 5. Credinciosul temător de Dumnezeu ştie foarte bine despre ce este vorba. Lui nu trebuie să i se prescrie: nu atinge, nu gusta; dragostea faţă de Domnul său îl învaţă cum trebuie să se comporte faţă de lume. De aceea el evită tot ce ar putea tulbura părtăşia sa cu Domnul şi tinde spre lucruri care bucură inima Sa, lui îi plac poruncile Sale.