Psalmul 106:24-48

În Psalmul 105, verbele exprimau intervenţia suverană a lui Dumnezeu: „El a trimis (v. 17, 26, 28), a vorbit (v. 31, 34), a dat (v. 32), a lovit (v. 36), a scos (v. 37, 43)…“. Aici, cum am văzut, gândurile şi faptele omului (şi ce fapte!) sunt cele puse în evidenţă: „n-au crezut, … au murmurat, … s-au amestecat cu naţiunile, … au slujit idolilor lor, … au vărsat sânge nevinovat, … s-au întinat…“ (v. 24-39). Ce istorie dezolantă a acestui popor care s-a scufundat din ce în ce mai mult în rău şi care a făcut tot posibilul pentru a aprinde mânia Domnului (v. 40)! Ne-am fi aşteptat la respingerea sa definitivă. Ei bine, acest rechizitoriu care ne dă fiori se încheie cu victoria harului. Din nou Dumnezeu este Cel care acţionează: „El a privit la strâmtorarea lor când le-a auzit strigătele, … Şi-a amintit, … I-a părut rău, … a făcut să găsească milă“ (v. 44-46). La această îndurare cu totul divină va răspunde o laudă eternă (v. 48).Păcatul din versetul 24 era un ţepuş care ţintea în mod deosebit inima lui Dumnezeu – „Au dispreţuit ţara cea plăcută“. Creştini, noi suntem în drum spre o patrie nespus mai plăcută decât Canaanul pământesc: Cetatea cerească, Casa Tatălui. Este ea în ochii noştri plăcută, … sau dispreţuită? Toată umblarea noastră va depinde de aceasta.