Psalmul 106:1-12

Acest psalm este perechea psalmului precedent. În Psalmul 105 sunt preamărite de la început până la sfârşit bunătatea, credincioşia şi puterea lui Dumnezeu – un prilej pentru popor să-L laude pe Dumnezeu. Totuşi, aici, tonul predominant este corespunzător mărturisirii din versetul 6: „Noi am păcătuit împreună cu părinţii noştri, am săvârşit nelegiuirea, am lucrat cu răutate.“ Psalmistul nu se mulţumeşte să spună: „am păcătuit“, ci el mărturiseşte în amănunţime păcatele poporului. O asemenea mărturisire Îi este plăcută lui Dumnezeu. Şi alţii au spus „am păcătuit“, de exemplu împăratul Saul (1 Samuel 15.24) şi Iuda Iscarioteanul (Matei 27.4), dar cuvintele lor nu au corespuns unei pocăinţe adevărate. Dumnezeu vrea sinceritatea şi integritatea inimii. Acolo unde acestea există, vina nu este ascunsă; din contră, ea este mărturisită pe deplin. Atunci sufletul îşi poate însuşi cuvintele preţioase: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1.9).