Psalmul 105:16-22

Succesiunea din versetele 16 şi 17 este remarcabilă şi plină de învăţătură. Dumnezeu a hotărât o foamete, care a izbucnit abia când Iosif a fost în Egipt. Acest fapt, aşa cum ne este arătat aici, ne permite să înţelegem mai bine lucrurile care sunt istorisite în capitolele 37-41 din Geneza. Nu se spune de ce a hotărât Dumnezeu foametea; citim doar că El a trimis înaintea lor un om, chiar înainte de a izbucni foametea. Cât de uşor de înţeles devine istoria lui Iosif, dacă o privim în lumina acestui pasaj! Unii cititori ai Sfintei Scripturi văd în evenimentele din viaţa fiului preferat al lui Iacov o istorie pentru sine, încheiată. Această istorie ne dă învăţături preţioase, pentru care Îi suntem mulţumitori Domnului; aici însă atenţia noastră este îndreptată spre succesiunea evenimentelor. Ce catastrofă ar fi fost pentru Egipt şi Iacov cu familia sa numeroasă, dacă foametea ar fi izbucnit deodată, fără să se poată lua măsuri înainte!

Ştim că Tatăl nostru ceresc Se îngrijeşte întotdeauna de noi, iar noi ne încredem în El, că va conduce totul spre binele nostru. Nu avem impresia din când în când că lucrurile ar fi trebuit să meargă altfel? Să ne încredem pe deplin în El! Ce a gândit Iacov când a primit haina pătată cu sânge a fiului său? Prin ce încercări a trecut Iosif, când a fost vândut de fraţii săi şi dus în Egipt? Înaintea ochilor tatălui, dar şi ai fiului era întuneric deplin. Şi totuşi, cât de luminos a strălucit soarele bunătăţii şi al credincioşiei lui Dumnezeu în spatele acestei scene întunecate! El a vrut să ţină teafăr pe tot neamul lui Israel, să-l conducă prin foamete şi să-l menţină în viaţă. Dar El a trebuit să trimită un om înaintea lor, iar diferitele etape din viaţa lui Iosif: casa lui Potifar, închisoarea, apoi uitarea mai-marelui paharnicilor (Geneza 40.23), au trebuit să se petreacă înainte ca el să preia poziţia sa înaltă. Abia atunci s-a risipit întunericul.