Psalmul 104:19-35

Noi suntem înclinaţi să acordăm mare importanţă muncii omului (v. 23), însă cât de neînsemnată este ea pe lângă lucrările lui Dumnezeu, mărturii fără număr ale înţelepciunii Sale (v. 24)! Şi de El întâi, nu de munca omului, depinde orice creatură pentru a trăi (v. 27, 28; Matei 7.11). Să nu atribuim câştigul nostru eforturilor depuse de noi, ci harului Său! Da, „pământul este plin de bogăţiile Lui“ (v. 24); să ştim să le remarcăm şi să ne oprim atenţia asupra lor! Totuşi, omul poate admira creaţia şi se poate bucura de ea fără a-L cunoaşte pe Cel care a făcut-o. Câţi artişti şi filosofi n-au confundat Adevărul cu natura pe care păcatul şi-a lăsat pretutindeni amprenta sa murdară! A contempla natura nu-l instruieşte pe păcătos cu privire la ce este Dumnezeu în sfinţenie, în dreptate şi în har, după cum, pentru a-l cunoaşte de aproape pe un arhitect, nu este de ajuns să-i vizitezi imobilele construite (şi câţi locatari fără jenă poate le-au devastat!); trebuie să-l fi vizitat pe el, să fi fost informat cu privire la caracterul său, la familia sa, la obiceiurile sale… Să nu uităm însă că nu noi Îl descoperim pe Dumnezeu, ci că El Însuşi este Cel care Se revelează: Nu simţurilor noastre, pentru că El este Duh (Ioan 4.24), ci sufletului nostru! Nu numai în natură, ci în Cuvântul Său (Psalmul 19)!