Psalmul 102:16-28

Dumnezeu i-a privit din ceruri pe încătuşaţii lui Satan, daţi morţii eterne. A auzit gemetele lor (v. 19, 20). A vrut să-i dezlege, pentru ca ei să-L poată lăuda. Şi L-a trimis, în acest scop, pe Fiul Său aici, pe pământ.Om adevărat, Hristos L-a implorat pe Acela care putea să Îl scape de la moarte (v. 24; Evrei 5.7…). În acelaşi verset 24 însă, o mângâiere de excepţie vine ca răspuns la „rugăciunea Celui Lipsit“ (v. 17). Hristos S-a rugat ca Om, însă a primit răspuns ca Dumnezeu. Şi ne este permis şi nouă să auzim dialogul minunat care se angajează între Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul. Ce taină de nepătruns! Cine este deci Acest Întristat, acest Om solitar, copleşit de batjocuri şi măsurându-Şi slăbiciunea? Este Acela „ale Cărui origini sunt din vechime“ (Mica 5.2), Acela care a întemeiat pământul şi care a desfăşurat cerurile! Jumătatea zilelor Sale? Dar anii Săi nu se vor sfârşi! Creaţia va îmbătrâni şi va trece; Creatorul însă rămâne pentru totdeauna. El este veşnic Acelaşi. Iar Epistola către Evrei, care citează aceste versete, adaugă faptul că Fiul în care străluceşte toată gloria lui Dumnezeu este şi Acela care a făcut, „prin Sine Însuşi, curăţirea de păcate“ (Evrei 1.2,3,10-12). Ce valoare infinită a unei asemenea lucrări, împlinite de o asemenea Persoană!