Psalmul 102:12-28

Hristos, Locţiitorul nostru care a suferit, nu rămâne la suferinţele Sale; subiectul din versetele 12-22 este ceea ce Îl preocupă mai degrabă pe El. În loc să Se gândească la Sine, El priveşte la Cel care L-a aruncat jos, a Cărui amintire este din generaţie în generaţie. Este înălţător să vedem cât de mult este El aici Om adevărat; şi totuşi, El este Acela care a întemeiat pământul la început.

Domnul stă aici în faţa noastră şi merită toată adorarea: Om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Ca Om, El S-a rugat: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele!“ El a simţit, desigur într-un mod desăvărşit, ceea ce ar simţi oricare dintre noi, dacă ar fi luat de pe pământ în floarea vârstei. La rugăciunea Sa, vine răspunsul divin: „anii Tăi sunt din generaţie în generaţie... Tu eşti Acelaşi şi anii Tăi nu se vor sfârşi.“ Aici se aduce prin Duhul Sfânt dovada că Cel care Se roagă este Fiul lui Dumnezeu (a se compara cu Evrei 1, în mod deosebit versetele 8-12). Să facă Domnul ca acest psalm să devină mereu subiectul cugetării noastre!