Psalmul 102:1-2

În acest psalm, Hristos este pus din nou înaintea ochilor noştri pe calea Sa de suferinţe (versetele 1-11). Chiar şi titlul ne îndreaptă gândurile şi simţămintele pentru a putea privi acest subiect înălţător: „o rugăciune a celui întristat, când este copleşit şi îşi varsă plângerea înaintea Domnului“. Să nu uităm că suferinţele sufleteşti ale Mântuitorului au început cu mult înainte de orele petrecute în Ghetsimani şi la Golgota. Bazându-ne pe Cuvântul lui Dumnezeu putem spune că viaţa Sa a fost un lanţ neîntrerupt de suferinţe.

Chiar şi cele relatate în Evanghelia după Luca 2.48-49 mărturisesc despre astfel de suferinţe. Isus era atunci un băiat în vârstă de 12 ani, dar încă de atunci L-a durut faptul că părinţii Lui nu-L înţelegeau. Ne vine greu să ne imaginăm simţămintele Sale, deoarece noi, datorită naturii noastre păcătoase, suntem obişnuiţi cu astfel de lucruri. Dar El era Emanuel (Dumnezeu cu noi) (a se vedea Matei 1.23); El a venit din cer, unde întotdeauna domneşte o armonie deplină cu privire la voia lui Dumnezeu; cu atât mai mult a simţit tot ceea ce era contrar ca fiind foarte dureros.