Psalmul 1

Psalmii (sau „laudele“) sunt supranumiţi şi „inima Scripturilor“, deoarece, sub forma lor poetică, ei exprimă în special sentimente. Vom găsi astfel redate, pe paginile psalmilor, suferinţa, neliniştea, teama, ... dar şi încrederea, bucuria, mulţumirea. Sunt sentimentele israeliţilor credincioşi (pe care aceştia le vor cunoaşte în timpul şi după domnia lui Antihrist); sunt sentimentele şi afecţiunile Domnului Isus (pe care-L putem observa încărcându-Se mai dinainte, din compasiune pentru rămăşiţa credincioasă a iudeilor, cu mâhnirile pe care aceasta le va avea de suportat); sunt şi sentimentele care-i pot încerca, în împrejurările lor, pe credincioşii din toate timpurile.Psalmul 1 se deschide cu trei versete care definesc trăsăturile celor care pot cânta aceşti psalmi (ale fericiţilor, despre care poetic se spune: „ferice de cei...“). Mai presus de toate, Dumnezeu o cere pe cea de pus deoparte, de separat de rău. Câtă aplicabilitate are v. 1 în viaţa de toate zilele! Este condiţia indispensabilă pentru a ne putea apoi bucura de Cuvânt (v. 2) şi pentru a aduce rod (v. 3; Ieremia 17.7,8; Ioan 15.5). Pomul sădit lângă „pâraie de apă“ îl reprezintă pe credinciosul înrădăcinat în Hristos, care-şi primeşte puterea de viaţă din El. Isus, ca Om, a împlinit perfect şi punerea deoparte şi desfătarea în legea Domnului şi plinătatea în rodire, toate spre gloria lui Dumnezeu.