Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Proverbe 23:1-14 (Jean Koechlin)

de Jean Koechlin - 05 Ianuarie 2017

Proverbe 23:1-14

Versetele 1-6 ne pun în gardă cu privire la pofte. Este la fel de periculos să doreşti mâncărurile celor mari din această lume cât este de periculos să le doreşti pe cele ale omului care are ochi rău (v. 6; Psalmul 141.4b). Ajungem astfel să fim legaţi de aceia a căror favoare o căutăm. Pâinea lor este înşelătoare. Profitul obţinut pe moment devine mai târziu sursa multor mizerii. Grijile sunt inevitabile când urmărim bunurile pământeşti. Iscusinţă – aşa numesc oamenii strădania lor de a dobândi cu trudă. Îşi imaginează că-şi asigură astfel viitorul lor şi al copiilor lor. Este însă un calcul greşit! Aceste bogăţii sunt trecătoare; „…în adevăr îşi fac aripi“ (v. 5; comp. cu Iacov 5.2); de aceea Înţelepciunea îl îndeamnă pe ucenic să sfârşească cu propria lui iscusinţă (v. 4). Adevărata iscusinţă nu constă în a dobândi bogăţii, ci în a le folosi pentru altul pe cele ale Stăpânului nostru (Luca 16.8).Versetul 13 ne aduce aminte de neglijenţa lui David în educarea propriilor copii (1 Împăraţi 1.6). O pedeapsă corporală nu aduce moartea. Dimpotrivă, a nu recurge niciodată la ea poate avea urmări fatale (2 Samuel 18.33). A ne elibera sufletul din locuinţa morţilor: ce miză decisivă, în adevăr! Să punem şi noi la inimă această învăţătură! (v. 12; comp. cu cap. 22.15).