Proverbe 22:17-29

În această nouă diviziune a Proverbelor (care se deschide odată cu cap. 22.17), Înţelepciunea încetează să se mai exprime sub formă de maxime bine echilibrate şi reia îndemnurile directe, aşa cum a făcut în capitolele 1–9. Dar, cum nu are sens să vorbeşti cuiva care nu este atent, înainte de orice învăţătură, tânărul ucenic este invitat să-şi plece urechea, să-şi îndrepte inima la „lucruri minunate“ (v. 20; comp. cu Filipeni 1.10) şi să facă din acestea subiectele sale de meditaţie şi de conversaţie. Şi care este scopul acestei învăţături? În primul rând, să-l determine pe ucenic să-şi pună încrederea într-un Dumnezeu cunoscut. Apoi să-i pună la dispoziţie „siguranţa (sau norma) cuvintelor adevărului“, altfel spus, certitudini cu care el va fi în măsură să compare, pentru a le judeca, toate celelalte cunoştinţe. În sfârşit, să-l incite să vestească el însuşi „cuvintele adevărului“ (v. 17-21).Avertismentele care urmează au un caracter negativ. Să ne oprim la versetul 28: „Nu muta vechea piatră de hotar pe care au pus-o părinţii tăi!“ (comp. cu cap. 23.10). Mulţi consideră prea înguste bazele spirituale ale credincioşilor din generaţiile anterioare, pe care aceia au trăit fericiţi şi aprobaţi de Dumnezeu. „Atenţie, pericol!“, le strigă acest verset. De altfel, a încălca diversele domenii ale acestei lumi echivalează cu o fatală neglijare a teritoriului care ne este rezervat nouă şi în care Se află Domnul (comp. cu Psalmul 16.6).