Proverbe 16:1-15

Să ne aducem aminte că majoritatea cugetărilor şi a maximelor conţinute de această carte a Proverbelor au între ele legături pe care este important să le cercetăm şi să le dezlegăm.„Planurile inimii sunt ale omului“, afirmă versetul 1. „Inima omului îşi propune calea…“, reia versetul 9. Iar aceste planuri, aceste căi, pot părea curate (v. 2) şi drepte (v. 25) oricui nu-şi cunoaşte inima şi nu-şi judecă motivaţiile. De exemplu, o milostenie, lucru bun în sine, poate fi făcută pentru a fi văzut de alţii (Matei 6.1). Dumnezeu însă, care cântăreşte duhurile şi inimile (cap. 21.2), distinge în intenţiile noastre o astfel de cale a întristării sau a morţii (v. 25; Psalmul 139.24). Ascultând de îndemnul din versetul 3, să-I încredinţăm Lui (să prăvălim asupra Lui) lucrările noastre, mici sau mari (Iov 5.8)! Să-L lăsăm pe El să acţioneze, să ne traseze căile, să ne dicteze cuvintele – aceasta este dependenţa, atitudine care Îi place Domnului şi care ne asigură protecţia!Versetele 10-15 ne învaţă ceea ce se impune împăraţilor. În această privinţă, să ne amintim de demnitatea la care harul Domnului nostru ne-a făcut să avem acces (Apocalipsa 5.10). Nobleţea obligă, se spune uneori (comp. cu Isaia 32.8). Dreptatea şi corectitudinea trebuie să fie trăsăturile care să-i caracterizeze pe comoştenitorii Împărăţiei.