Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Proverbe 13:7-25 (Jean Koechlin)

de Jean Koechlin - 05 Ianuarie 2017

Proverbe 13:7-25

„Lumina celor drepţi se bucură“ („arde voioasă“ – v. 9; comp. cu Psalmul 97.11). În adevăr, bucuria, dacă este în conformitate cu gândul lui Dumnezeu, face parte integrantă din mărturia pe care sunt chemaţi s-o dea copiii luminii. Un creştin trist este adesea un creştin posomorât, iar chipul îmbufnat este ca un ecran care ascunde strălucirea pe care trebuie s-o redea cel credincios.„Dar lampa celor răi se va stinge“ (v. 9; 24.20). Lipseşte uleiul! La fel li s-a întâmplat şi fecioarelor nechibzuite din parabolă (Matei 25.8): le lipsea viaţa din Duhul, necesară pentru întreţinerea luminii.„Din mândrie vine numai ceartă“ (v. 10). Când este vorba să ne explicăm disputele în care suntem prinşi, de obicei ne folosim de cu totul alte motive decât de cel al mândriei; cel mult, discernem orgoliul la adversarul nostru. Acest verset vine să ne trezească la realitate: Cearta trădează propriul meu orgoliu: vreau să am dreptate şi m-ar umili să cedez, când, de fapt, ar fi suficient doar să manifest Duhul lui Hristos, şi conflictul ar înceta îndată, iar victoria... ar fi repurtată (Matei 5.39,40; Geneza 13.8,9).„Învăţătura înţeleptului este un izvor de viaţă“ (v. 14). Suntem chemaţi să ne deschidem urechea spre aceia la care recunoaştem uşor înţelepciunea care vine de sus! Însă şi mai câştigaţi am fi dacă am merge cu ei (v. 20). Cât despre inima noastră, cu ce fel de legături este prinsă ea?