Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Priviţi la Domnul!

de Click Bible - 15 Martie 2016

Priviţi la Domnul!

Oamenii sunt descurajaţi şi se tem. Nu sunt întemeiate temerile lor? Totul se întunecă, atât pe teren religios, cât şi în domeniul social şi politic. Pentru noi, credincioşii, toate acestea sunt indicii că răscumpărarea noastră se apropie. Să ne ridicăm capul şi să privim înainte peste cele vizibile! Luceafărul apare în ceasurile cele mai întunecoase ale nopţii.

Hristos vine! El vine pentru cei mântuiţi, ca să-i elibereze din această lume neliniştită, tulburată şi dezorientată pentru a-i duce în locul acela plin de pace şi de fericire. El îi va duce în odihna, bucuria şi binecuvântările Sale.

Când a venit pentru prima dată pe acest pământ, existau inimi pline de nădejde, care Îl aşteptau pentru a-i spune bun venit. Un Simeon şi o Ana ţineau cu tărie la promisiunea Sa şi aşteptau nerăbdători împlinirea ei (Luca 2.25-38). Cu 500 de ani înainte de aceştia, profetul Maleahi prorocise: „Şi Domnul pe care-L căutaţi va veni deodată în templul Său“ (3.1). Cum a reacţionat Ana? Ea nu s-a îndepărtat de templu. Deşi nu aparţinea de seminţia lui Levi, de seminţia preoţească, templul era domiciliul ei. Anii treceau, dar ea aştepta. Seara se retrăgea la odihnă aşteptând răsăritul Soarelui dreptăţii. Când se trezea dimineaţa, îşi spunea: „Poate astăzi!“ Timpul nu-i putea micşora nici dorinţa arzătoare după Mesia, nici aşteptarea permanentă a venirii Sale. Nădejdea o influenţa întotdeauna şi pretutindeni.

Această dorinţă arzătoare după Domnul ei absent a determinat în viaţa ei efecte practice. Ana nu s-a izolat de ceilalţi. Ea îi cunoştea pe cei care aşteptau răscumpărarea şi le vorbea despre Hristos, pentru că El era tema ei. Inimi obosite există peste tot în jurul nostru. Avem noi iscusinţa sau dorinţa să le spunem un cuvânt la timpul potrivit, să le vorbim despre Domnul Isus şi despre dragostea Lui salvatoare? Există ceva mai înălţător decât a vorbi despre Cel care a coborât din înălţimea slavei pentru a aduce răscumpărarea prin sângele Său?

Ana nu era o visătoare. Ea lucra şi în acelaşi timp nădăjduia. Zi şi noapte era caracterizată de o slujbă neobosită. Ea postea şi se ruga şi, plină de abnegaţie, Îl aştepta pe Domnul ei.

Multe femei creştine se întreabă: „Cum Îi pot sluji Domnului într-un mod plăcut Lui?“ Nu ne dă exemplul Anei un răspuns? Chiar şi cel mai tânăr credincios poate stărui în rugăciune. Dacă ai neglijat până acum această slujbă, atunci începe acum! Nu-i adu lui Dumnezeu rugăciuni generale, ci roagă-te pentru anumite persoane din poporul lui Dumnezeu pe care le cunoşti! Dar nu te opri aici, ci extinde rugăciunile tale! Fii simplu şi clar în rugăciunile tale! Pavel se ruga pentru credincioşi şi slujitori numindu-le numele în rugăciuni. Un exemplu bun, pe care îl putem imita!

Ana nu numai că se ruga, ci Îl şi lăuda pe Dumnezeu. Bucuria îi umplea inima, iar lauda se revărsa de pe buzele ei. Însuşi Domnul Isus îi făcea inima fericită, gata să cânte. Gura ei vorbea din plinătatea inimii, în care „clocoteau cuvinte pline de farmec“; limba ei era „ca pana unui scriitor priceput“. Virtuţile şi caracterele alese ale Domnului Isus erau subiectul laudelor ei. Ea putea spune ca Filip: „L-am găsit pe Acela despre care a scris Moise în lege şi despre care au scris prorocii“. Inima ei se simţea impulsionată să laude şi să preamărească Numele sfânt al Domnului Isus Hristos. Ea aştepta ziua în care orice suflare Îl va lăuda pe Domnul.

Mântuitorul nostru a stabilit un loc, în care ne vom întâlni cu El. Aşa de arzătoare este dragostea Sa, încât va reveni în atmosfera care înconjoară pământul, pentru ca să-L întâmpinăm. Toţi credincioşii vor fi atunci la El, dar, printre ei, Mireasa va ocupa un loc deosebit în apropierea Sa. Ea nu va împărţi cu El numai slava împărăţiei Sale, ci va savura în mod deosebit afecţiunile inimii Sale. Pentru ea, Persoana Sa va fi mult mai preţioasă decât toate darurile Sale. Ea îşi va găsi satisfacţia în Mirele ei şi bucuria în Casa Tatălui.

Vedem ceva din această satisfacţie la Simeon, acel bărbat drept şi temător de Dumnezeu, plin de dăruire faţă de Dumnezeu. Ca şi Ana, şi el aştepta mângâierea lui Israel. El a fost asigurat printr-o descoperire deosebită că „nu va vedea moartea“ înainte de a vedea împlinirea nădejdii sale. Îndrumat de Duhul Sfânt, a venit la templu şi l-a putut ţine în braţele sale pe Copilaşul sfânt Isus. El a văzut în acesta o lumină care să descopere popoarele şi slava poporului Israel. Ceea ce a văzut i-a satisfăcut în aşa măsură inima, încât a exclamat: „Acum eliberează în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, căci ochii mei au văzut mântuirea Ta“. O vorbire neobişnuită pentru un iudeu! Ce contrast faţă de Ezechia, care în faţa morţii a plâns cu amar (Isaia 38.3). Nu ne arată această exprimare a lui Simeon că există ceva mult mai bun decât împărăţia cu toate slăvile sale, ceva mai deosebit decât eliberarea şi salvarea, ceva mult mai preţios ca a domni şi a stăpâni? Persoana Domnului Isus îi acaparase atât de mult afecţiunile, încât toate celelalte păliseră în comparaţie cu El. Simeon putea să renunţe la speranţele sale iudaice, după ce văzuse în acel Copil sfânt mântuirea lui Dumnezeu şi îşi găsise satisfacţia.

Da, Însuşi Domnul nostru va veni! Înainte de a începe ziua împărăţiei Sale, vom avea bucuria sfântă şi fericită să-i vedem faţa, să fim cu El şi asemenea Lui. Vom fi introduşi chiar de El în intimitatea Casei Tatălui. Văzduhul va fi locul unde Îl vom întâmpina, dar nu va fi locul nostru de destinaţie. Vom merge cu Domnul Isus acasă, la Tatăl, pentru a privi acolo slava Sa, pentru a-L vedea aşa cum este. Desigur, pe lângă aceasta vom împărţi cu El şi slava, şi binecuvântările împărăţiei de o mie de ani. Dar când aceasta se va sfârşi, vom fi tot în prezenţa Sa binecuvântată, căci partea noastră este de a fi totdeauna cu Domnul.

Când se întunecă, ne putem înălţa capul cu certitudinea că răs-cumpărarea noastră se apropie. Ultima veste a Domnului Isus din slavă este: „Iată, Eu vin curând!“

* * *

Domnul îi lasă deseori pe credincioşi să aştepte mult. Noe nu a putut grăbi desfăşurarea potopului. Avraam nu a putut forţa venirea lui Isaac. Iacov a trebuit să aştepte mulţi ani împlinirea făgăduinţei. Întreaga ceată a răscumpăraţilor, care doreşte răpirea, a aşteptat două mii de ani. Şi totuşi: „Cel care vine va veni şi nu va întârzia“ (Evrei 10.37).

Din revista „Halte fest“