Privirile spre Hristos

„Ei au privit spre El şi au fost luminaţi, şi feţele lor n-au rămas de ruşine." (Psalmul 34.5)

Cine este acest ''El''? Negreşit, Domnul Dumnezeu.

Dar poate cineva să-L vadă pe Dumnezeu?

Nu, căci „El locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia"; totuşi El poate fi văzut în lucrările Lui. Şi a-ţi întoarce privirile spre cineva înseamnă a-ţi îndrepta gândul, inima şi sufletul spre acel cineva.

Dar Dumnezeu poate fi văzut mai ales în Fiul, în Domnul Isus Hristos. Odată, unul din cei doisprezece a făcut o rugăminte Domnului Isus şi I-a zis: „Arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns". Domnul Isus a fost însă întristat de dorinţa acestui apostol şi i-a răspuns: „De atâta timp sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl" (Ioan 14.9).

Prin urmare, vrea cineva să vadă pe Dumnezeu? Să se uite la Domnul Hristos: El este Dumnezeu binecuvântat în veci, El este „Emanuel" - Dumnezeu cu noi (Matei 1.23).

Oricare v-ar fi starea de suflet, eu spre Domnul Isus vreau să vă îndrept privirile. Fie că-L iubiţi, fie că nu-L iubiţi, fie că-L urmaţi, fie că nu-L urmaţi, fie că-L cunoaşteţi, fie că nu-L cunoaşteţi, eu spre El vreau să vă îndrept privirile. Aşa spune şi Cuvântul lui Dumnezeu: „Privind ţintă la Isus, Căpetenia şi Desăvârşitorul credinţei" (Evrei 12.2).

Să-L privim în viaţa pe care a dus-o, să-L privim în suferinţele Lui de pe cruce, să-L privim în învierea Lui, în înălţarea Lui la cer şi în şederea Lui la dreapta Tatălui, după care va veni din nou pe pământ, ca să aşeze împărăţia păcii.

Este cineva greu încercat? Să privească la Domnul Isus şi i se va lumina faţa de bucurie şi nu va fi dat de ruşine. El a trecut pe unde trecem noi şi, pentru că a mers înaintea noastră, poate să dea mângâiere tuturor celor ce-şi îndreaptă privirile spre El. „În Tine, Doamne, mi-am pus încrederea, să nu fiu dat de ruşine niciodată; salvează-mă, în dreptatea Ta!" (Psalmul 31-1).

Este cineva sărac, apăsat de grija zilei în ce priveşte hrana şi alte lucruri? Să privească la Domnul Isus şi va vedea în El pe unul care nu avea unde să-Şi pună capul, care, ca şi păsările cerului, nu avea nimic strâns deoparte; nu avea nici bani, nici casă: avea însă un Tată în cer.

El a flămânzit, I-a fost sete şi nu avea apă să bea, a fost obosit de drum. Cei care se găsesc în această situaţie să privească la El şi vor găsi în El pe Acela care a trecut înaintea noastră pe acelaşi drum. El singur poate să ne fie mângâiere.

Eşti vorbit de rău, întristat, îndurerat pentru cuvintele rele şi neadevărate pe care le spun alţii despre tine? Priveşte la Domnul Isus, pentru că El a trecut pe acelaşi drum de batjocură şi vorbire de rău din partea lumii cum nimeni dintre noi n-a întâmpinat.

L-au numit samaritean, adică o persoană vrednică de dispreţ.I-au spus că are demon. Cei mai apropiaţi I-au spus că Şi-a ieşit din minţi, El, Înţelepciunea lui Dumnezeu. Fariseii şi cărturarii, ca să îndepărteze lumea de la El, spuneau că scoate demonii cu ajutorul lui Beelzebul. Cel fără pată, Mielul fără cusur şi fără prihană să primească astfel de insulte! Atunci, cu atât mai mult, noi vom primi cuvinte de insultă!

Avem de dus lupte mari înăuntru şi în afară? Să privim spre Domnul Isus şi ne vom lumina de bucurie, pentru că El a dus lupte cumplit de mari, al căror adânc rumeni nu-l poate cuprinde. Ce luptă grozavă a dus în grădina Ghetsimani! Dar a ieşit biruitor. Ce luptă a dus pe Golgota! Dar a ieşit biruitor. Biruinţa a constat în aceea că a fost şi a rămas supus şi ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce.

Eşti prigonit? Priveşte spre Domnul Isus! Cum s-au purtat cu El fariseii şi cărturarii care-L urmăreau pas cu pas, pentru a găsi ceva cu care să-L poată învinui! Cum s-au purtat cu El aprozii care L-au dus legat la judecată! Cum L-au lovit, cum L-au scuipat, cum L-au încoronat cu spini, I-au smuls barba, L-au lovit cu trestia în cap, I-au pus în mână o trestie în loc de sceptru, L-au îmbrăcat cu o haină stacojie, toate acestea în semn de batjocură. Aşa a fost El expus batjocurii tuturor.

În chip profetic se spune despre El: „Tu cunoşti ocara mea şi ruşinea mea şi dispreţul meu ... Ocara mi-a frânt inima!" (Psalmul 69.19-20).

Toţi câţi au privit spre El, în suferinţele Lui s-au înfiorat, dar s- au şi înseninat dacă au avut de îndurat ruşine, insulte. Apostolul spune despre El: „ Găndiţi-vă bine dar la Cel care a răbdat de la păcătoşi aşa mare împotrivire faţă de Sine, ca să nu obosiţi, descurajându-vă în sufletele voastre" (Evrei. 12.3).

Martirii, când erau batjocoriţi şi chinuiţi, îşi îndreptau privirile spre suferinţele Domnului Isus şi li se însenina faţa. Ei mureau glorificând suferinţele Domnului Isus şi ii se însenina faţa. Ei mureau glorificând pe Cel ce i-a iubit şi i-a mântuit.

Să ne îndreptăm privirile spre El când era pe cruce între doi tâlhari. Dacă cineva ar fi întrebat: „Cine sunt aceştia?", putea să i se răspundă: „Nişte tâlhari". A fost pus în numărul celor fărădelege: altă insultă şi altă batjocoră I-a fost adusă cu aceasta.

Priviţi-I piroanele care I-au stăpuns mâinile şi picioarele şi vedeţi cum ţâşneşte sânge de acolo, sângele Mielului fără cusur şi fără prihană. Auziţi batjocurile care I se aruncă pe cruce şi vedeţi cum El nu Se apără cu nimic şi nu ameninţă, ci Se roagă pentru cei care-L batjocoreau. „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui. Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce şi vom crede în El".

Priviţi-L cât este de însetat! Răstignirea producea o sete grozavă, de aceea El strigă: „Mi-e sete!" Şi I s-a dat un burete plin cu oţet. Priviţi cum strigă de tare şi astfel Şi-a dat duhul: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul".

Din suferinţele Lui urmează însă lucruri mari şi minunate. Să te îndoieşti că Dumnezeu te iubeşte, când El a făcut ca Fiul Său să fie, prin sângele Lui, jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre? Să te îndoieşti de harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toţi oamenii? Să te mai întrebi cu mirare: Pe mine să mă iubească Dumnezeu? Da, te iubeşte, pentru că El a dat pe Fiul Său să moară pe cruce pentru tine.

Să te mai îndoieşti de puterea sângelui Domnului Isus, sânge care ne curăţeşte de orice păcat? Să te mai îndoieşti că păcatele îţi sunt iertate, că datoria îţi este plătită? Nu! Ce a făcut Domnul Isus pe crucea Golgotei trebuie să capete un răsunet aşa de puternic, încât să întreacă răsunetul păcatelor noastre.

Să te mai îndoieşti că Dumnezeu este gata să te ierte, oricât de multe ar fi păcatele dumitale? Îndreaptă-ţi privirea spre Domnul Hristos suferind pe cruce şi preamăreşte harul nespus de mare pe care Dumnezeu L-a arătat prin această jertfă minunată.

Să mai spui că nu poţi să trăieşti aşa cum vrea Domnul Hristos să trăieşti? Îndreaptă-ţi privirea spre El! Şi dacă El nu te va ajuta, nu te mai ajută nimeni. Dacă Îi vei cere putere, şi El nu ţi-o va da, atunci să-L învinuieşti pe El că n-a fost în stare să te ajute. Este însă cu neputinţă să-I aduci o astfel de învinuire. De aceea, uită-te la El şi nu te mai văita că nu poţi trăi în sfinţenie, pentru că El are toată puterea în cer şi pe pământ şi această putere stă la îndemâna dumitale şi a mea.

Nu te mai văita de nervii dumitale, de pornirea dumitale spre mânie, spre supărare! Priveşte la El şi vei vedea cum El potoleşte şi nervii, şi supărarea, şi mânia dumitale.

Greutatea mare este că priveşti spre dumneata, spre oameni şi spre împrejurări, şi nu spre El. Te ocupi cu dumneata şi nu cu El. Priveşti la firea păcătoasă dinăuntrul dumitale, nu spre El. Te uiţi la lume şi la împrejurări, nu la El. Tâlharul de pe cruce a privit spre El şi a fost mântuit, şi el este cel dintâi care a intrat în cer cu Domnul Isus.

Acolo, la cruce, dispar îndoielile. Şi se ştie că fiecare om este muncit de multe îndoieli. Îndreptându-ne privirile la jertfa de pe Golgota, vedem ce grozav lucru este păcatul şi cum a fost judecat; dar, în loc să fim pedepsiţi noi, pedeapsa a căzut asupra Domnului Hristos. Păcatele şi-au primit pedeapsa ce li se cuvenea şi de aceea păcătosul care crede în Domnul Isus se poate bucura că păcatele îi sunt iertate: sângele lui Isus Hristos ne curăţeşte de orice păcat.

Să-L privim în învierea Lui. A fost înfăşurat cu fâşii de pânză, cum aveau obicei evreii să înmormânteze. I s-a pus o piatră mare la mormânt, au pus pecete pe ea şi au pus ostaşi să păzească mormântul. Nimeni nu credea că va învia, chiar ucenicii Lui au uitat că El le spusese că a treia zi va învia. Când au auzit ei că a înviat, li s-a părut o noutate de necrezut. Dar un înger al Domnului a venit şi a dat piatra la o parte, ostaşii au căzut ca morţi la pământ, iar Domnul Isus a înviat cu puterea dumnezeirii Sale. Învierea Domnului Hristos este atribuită Tatălui, este atribuită Duhului Sfânt, este atribuită dumnezeirii Domnului Isus Însuşi, ceea ce înseamnă că la învierea Domnului Isus toată Dumnezeirea a luat parte.

Îndreaptă-ţi privirile spre Domnul Isus Cel înviat şi învaţă că pe unde a trecut El trebuie să trecem şi noi: şi noi vom învia. Acesta este un lucru care întrece priceperea omenească, dar este un lucru absolut sigur, după Cuvântul lui Dumnezeu. Moartea nu este o nimicire, nu este decât o trecere la altă stare.

Cuvântul lui Dumnezeu Îl numeşte pe Domnul Isus „pârga celor adormiţi". Pârga este cel dintâi fruct care se coace. Domnul Isus este Cel dintâi înviat dintre cei morţi. Au mai înviat şi alţii înaintea Lui, dar după aceea au murit. Domnul Isus însă a înviat şi nu mai moare.

Toţi vor învia, dar fiecare la rândul cetei lui. Acesta este un lucru mărturisit de Cuvântul lui Dumnezeu. Moartea loveşte trupul; apostolul Pavel spune că trupul este semănat, este deci ca o sămânţă, dar la înviere va fi un alt trup. Este semănat în stare de putrezire şi înviază în neputrezire. Este semănat în ocară, dar înviază în glorie. Este semănat în neputinţă şi înviază în putere; este semănat trup firesc şi înviază trup duhovnicesc.

Iată o mare mângâiere! Îndreaptă-ţi deci privirile spre El, spre învierea Lui, şi înţelege că şi noi vom învia. Despărţirea nu este un adio pentru totdeauna, cum spun oamenii lumii acesteia. Va fi o înviere şi a celor credincioşi, dar şi a celor necredincioşi, numai că nu toţi vor învia în acelaşi timp; dar toţi vor învia. Moartea nu este un punct final şi gata: totul s-a sfârşit. Negreşit, dacă ne-am lua după mintea omenească, am zice că s-a terminat, dar mintea omenească este scurtă şi deseori întunecată, de aceea ne luăm după Cuvântul lui Dumnezeu, care spune acest lucru şi care nu poate să mintă. Domnul Isus a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece".

Este de folos pentru orice om, îndeosebi pentru cel care-L cunoaşte pe Domnul Hristos, să-şi întoarcă privirile spre El, spre învierea Lui, şi să soarbă de aici puterea şi mângâierea de care are nevoie. Să-L privim în înălţarea Lui la cer, care a fost un triumf pentru Domnul Isus. El a venit pe pământ, a luptat, a biruit, a zdrobit capul şarpelui, a câştigat mântuirea noastră, a făcut până la capăt voia Tatălui, iar înălţându-Se, pleacă în cer, de unde a venit. A luat cu Sine pe ucenicii Săi şi i-a dus pe munte şi, pe când vorbea cu ei, un nor luminos L-a ascuns de ochii lor şi L-a dus în cer.

Triumful înălţării Lui la cer este arătat astfel: „Porţi, ridicaţi-vă capetele! Şi ridicaţi-vă, porţi eterne, şi va intra Împăratul gloriei" (Psalmul 24.9). Ce bucurie trebuie să fi fost atunci pe îngerii lui Dumnezeu în cer! Dar înălţarea la cer aşteaptă pe toţi credincioşii; şi ei vor avea înălţarea lor la cer, lucru spus în Scriptură în mai multe locuri. Domnul Isus va veni iarăşi şi îi va lua pe ai Săi, care ÎI vor întâmpina în văzduh şi astfel vor fi totdeauna cu El. De aceea, când îţi îndrepţi privirile spre El, te luminezi de bucurie şi nu ţi se umple faţa de ruşine, pentru că şi această speranţă fericită se va împlini la vremea ei.

Să-L privim pe Domnul nostru stând pe scaunul de domnie în cer şi aşteptând ca Tatăl să-I pună sub picioare pe toţi vrăjmaşii Lui. El, marele nostru Preot, a intrat în Locul Preasfânt din cer, pentru ca acolo să mijlocească pentru credincioşii Săi, şi, în felul acesta, să confirme cuvintele pe care le-a spus: „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi". El a dat o viaţă nouă celor credincioşi şi tot El menţine această viaţă. Iar pârâşul care poate şi astăzi să ne pârască înaintea lui Dumnezeu are de-a face cu Mijlocitorul nostru.

Dar Acela care este Capul nostru este în cer, iar noi, mădularele Lui, depindem în totul de El. Pentru că El, Capul, trăieşte, şi mădularele trăiesc; pentru că Domnul Isus trăieşte în veac, şi credincioşii Lui au viaţa veşnică şi trăiesc în veac. Ei aşteaptă doar clipa când El va veni să-i ia pe toţi cei născuţi din nou, ca să-i aibă întotdeauna cu El.

El va mai face însă încă o lucrare minunată, care stă ascunsă de ochii celor care nu-L cunosc nici pe El, nici Scriptura: El va veni iar. S-a dus să pregătească un loc pentru ai Săi, dar va veni iarăşi şi va face ceea ce de mii de ani nu s-a putut face pe acest pământ: va aduce Împărăţia păcii. Cei ai Lui vor intra împreună cu El în Împărăţie. El a promis aceasta şi va împlini, pentru că El a spus: „Mă voi întoarce", iar în Apocalipsa citim: „Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum va fi fapta lui" (Apocalipsa 22.12). Locul acesta stă în legătură cu cel din Isaia 40.10, unde citim: „Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El şi răsplătirile vin înaintea Lui ".

Venirea Domnului Isus este speranţa fericită a celor credincioşi şi Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Încurajaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte" (1 Tesaloniceni 4.18). Te temi de boală să nu se înrăutăţească, te temi să nu ajungi la operaţie, te temi de câte şi mai câte lucruri? Pune înaintea ta speranţa venirii din nou a Domnului Isus şi atunci vezi că nu trebuie să te laşi chinuit de atâtea şi atâtea temeri.

Dar poate va spune cineva: Eu nu pot să-L privesc, nu pot să-mi îndrept gândul spre El, nu văd în El nimic care să mă atragă, nimic care să mă intereseze, nimic care să mă mişte. Toate acestea le socotesc ca nişte lucruri din vremea de demult şi mă mir că se mai găsesc oameni care vorbesc despre ele. Cunosc acest fel de a gândi, şi aş vrea să arăt cât de greşit este. Şi este oare greşeală mai mare decât să nu ţină cineva seama de Dumnezeu şi să nu caute să-şi vadă păcatele? Dacă însă cineva rămâne la părerile bune pe care le are despre sine însuşi, nu este de mirare că nu va înţelege nimic din străduinţa pe care ne-o dăm ca să le arătăm salvarea.

Aşezaţi-vă însă cu toţii într-o lumină bună, aşezaţi-vă în faţa oglinzii lui Dumnezeu, care este Cuvântul, şi lăsaţi cugetul să vă vorbească. Sunt încredinţat că, făcând astfel, veţi vedea măcar în parte starea de păcat în care vă aflaţi înaintea lui Dumnezeu şi atunci veţi dori mult să aflaţi despre Cel care curăţeşte păcatele cu sângele Său scump, despre Cel care vă dă o inimă nouă, o viaţă nouă şi vă face fiinţe noi, pe toţi cei care credeţi în El.

Iar dacă cineva nu are nici o pricepere pentru lucrurile care interesează cerul şi eternitatea, acela este orb sufleteşte. Dar chiar orbii pot să se îndrepte spre Domnul Isus, ca să capete vedere şi pricepere pentru astfel de lucruri, pentru că de la jertfa de pe Golgota pornesc raze de lumină care străbat sufletul, inima şi viaţa fiecăruia. Şi dacă Îi vei da voie să-Şi facă tot mai adânc lucrarea Lui, vei ajunge să capeţi trecere, să capeţi credinţă.

Dacă aţi întrebat pe unul dintre credincioşi: „Ce aţi făcut ca să ajungeţi să vă bucuraţi de pace, de linişte, de speranţă, de iertare, de o viaţă eternă?" Toţi vor spune într-un glas: «Am privit la Domnul Isus». «Bine, dar aceasta este prea simplu!» «Da, simplu de tot! Am recunoscut ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, că pentru păcatele noastre S-a jertfit Domnul Hristos, am luat iertarea pe care

El o dă celor care cred în El şi L-am primit ca Mântuitor.

Oamenii umblă după lucruri întortocheate, însă Evanghelia este foarte simplă. Şi copiii pot să-L iubească pe Domnul Isus; şi ei pot să cunoască ce a făcut Domnul Isus pentru ei; dar oamenii mari, care au mintea complicată, aleargă după lucruri mari şi nu se mulţumesc cu lucrurile simple, mărturisite de Dumnezeu în Cuvântul Lui.

Dacă priveşti la Domnul Isus cu privirea pe care o dă credinţa, atunci te vei bucura de siguranţa iertării păcatelor, vei fi împăcat cu Dumnezeu, vei avea o inimă nouă, o speranţă nouă, iar când va fi să treci de pe acest pământ, ştii că mergi la Cel care ne-a iubit şi S-a dus înaintea noastră ca să ne pregătească un loc. Astfel vom trăi acest scump verset:

„Eu am căutat pe Domnul şi El mi-a răspuns şi m-a scăpat de toate temerile mele. Ei au privit spre El şi au fost luminaţi, şi feţele lor n- au rămas de ruşine. Acest întristat a strigat, şi Domnul l-a auzit şi l-a salvat din toate necazurile lui. Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul acelora care se tem de El şi-i scapă. Gustaţi şi vedeţi că Domnul este bun! Ferice de omul care se încrede în El" (Psalmul 34.4-8).