Privind la Isus

"Noi îl vedem pe Isus încununat cu slavă şi cu cinste" (Evrei 2.9)

Privim noi ţintă spre cer? Vai, ce inimi schimbătoare avem! Cît de superficiale şi nehotărîte sînt aceste inimi! Duhul Sfînt îndreaptă totdeauna privirile noastre spre Domnul Isus şi vrea să le ţină fixate spre El. Scopul obişnuit al Duhului este de a-L descoperi şi de a-L slăvi pe El.

Este un lucru bun să sfîrşim cu noi înşine şi să fim răpiţi cu Domnul Isus Hristos în cer. Avem dreptul să ne uităm păcatele, avem dreptul să uităm orice altceva, în afară de Domnul Isus Hristos - Mîntuitorul nostru scump.

Felul în care apostolul îi sfătuieşte pe credincioşii evrei să se lepede de orice îi împiedică, fie păcat, fie greutăţi, este de subliniat: este ca şi cum le-ar arunca departe de ei, ca pe nişte greutăţi nefolo-sitoare (Evrei 12.1). Şi, de fapt, cînd ochii noştri sînt îndreptaţi spre Domnul Isus Hristos, nimic nu ne este mai uşor. Dimpotrivă, nimic nu este mai imposibil, dacă ochii noştri se depărtează de la El.

Vreau să vă îndemn cu stăruinţă să priviţi mereu la Domnul Hristos, ca să fiţi asemenea Lui aici, pe pămînt. Nu este nimic altceva care să umple sufletul de binecuvîntare şi de încurajare sau care să-1 sfinţească, decît să fii ocupat de acest lucru, nimic care să dea un sentiment mai viu al dragostei divine.

Să facă Dumnezeu să ne apropiem de El pentru a-L adora, pentru a ne hrăni şi a trăi din El, întemeindu-ne în acelaşi timp pe sîngele Lui preţios. Socotiţi-L la dreapta lui Dumnezeu, acum, pe El care a fost aici pe pămînt Omul umil şi răbdător, dar pe care Dumnezeu ni-L dă ca ţintă în slava Sa, ca să ne păzească inimile noastre de orice rău, într-o lume de nebunie şi mîndrie.

Cînd sîntem preocupaţi cu Domnul Isus Hristos, micimea a ceea ce sîntem si a tot ceea ce am făcut rămîne în umbră, iar Domnul Isus Hristos singur este scos în evidenţă.

Este un pericol să fii prea mult preocupat cu răul; acesta nu împrospătează şi nu face să progreseze sufletul. „Feriţi-vă de orice aparenţă a răului" (1 Tesaloniceni 5.22), dar ocupaţi-vă voi înşivă şi faceţi-i şi pe alţii să se ocupe cu Domnul Hristos. In felul acesta, răul nu va deveni mai puţin rău, însă va avea un preţ mai mic, comparat cu puterea binelui în care rămîne sufletul.

Privind la Dumnezeu, sufletul se ridică deasupra stîncilor şi a colţurilor ascunse sub apă; este tot atît de uşor să mergi pe o mare înfuriată ca şi pe o mare liniştită.

Dacă Domnul Hristos este viaţa mea, Persoana Sa şi lucrurile cereşti devin scopul vieţii mele. Orice creatură trebuie să aibă o ţintă; Dumnezeu are privilegiul suprem de a nu avea nevoie. Lui îi poate plăcea o anumită ţintă, dar eu nu aş putea trăi fără o ţintă, întocmai ca şi fără hrană. „Noi toţi privim cu faţa descoperită ca într-o oglindă slava Dom-nului şi sîntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului" (2 Corinteni 3.18). Această viaţă are o ţintă preţioasă şi per-fectă: este Domnul Isus Hristos în slava Sa.

Ştim că oricît de dulce ar fi părtăşia cu sfinţii, există în bucurii şi în întristări o intimitate cu Domnul Isus Hristos, o părtăşie cu El, o dependenţă intimă de aprobarea Lui, la care nu poate participa nimeni altul. Inima care le cunoaşte n-ar putea să se lase lipsită de aceste experienţe.