Prin Marea Roşie

„Prin credinţă au trecut prin Marea Roşie ca pe pământ uscat, de care egiptenii, încercând s-o treacă, au fost înghiţiţi". (Evrei 11.29)

Prima greutate avută de evrei în drum spre Canaan a fost Marea Roşie. Dar iată că au trecut-o ca pe uscat. Despre trecerea Mării Roşii citim în multe părţi ale Cuvântului lui Dumnezeu. În Psalmul 66.5-6 se spune: „Veniţi şi vedeţi lucrările lui Dumnezeu. El este înfricoşător în faptele Sale faţă de fiii oamenilor. El a prefăcut marea în uscat; au trecut fluviul cu piciorul; acolo ne-am bucurat în El".

În Psalmul 78.13 citim: "A despicat marea şi i-a făcut să treacă; şi a făcut apele să stea ca o grămadă".

În Psalmul 106.9-12 se spune: „Şi a mustrat Marea Roşie, şi ea a secat; şi i-a trecut prin adâncuri ca prin pustiu. Şi i-a salvat din mâna celui care-i ura şi i-a răscumpărat din mâna vrăjmaşului. Şi apele i-au acoperit pe asupritorii lor: n-a rămas nici unul din ei. Atunci au crezut cuvintele Lui, au cântat lauda Lui".

În Psalmul 114: „Când a ieşit Israel din Egipt, casa lui Iacov dintr-un popor de limbă străină, Iuda a fost sfântul Său locaş, Israel stăpânirea Sa. Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi, munţii au sărit ca berbecii, dealurile ca mieii. Ce ai tu, mare, de fugi? Tu, Iordanule, de te întorci înapoi? Voi, munţilor, de săriţi ca berbecii? Voi, dealurilor, ca mieii? Cutremură-te înaintea Domnului, pământule, înaintea Dumnezeului lui Iacov, care a schimbat stânca în iaz de apă, piatra tare în izvor de ape!"

La fel se spune în Psalmul 136.13-15: „Care a împărţit în două Marea Roşie, pentru că bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna! Şi a trecui pe Israel prin mijlocul ei, pentru că bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna! Şi a aruncat pe Faraon şi oştirea lui în Marea Roşie, pentru că bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna!"

Atâtea locuri din Cuvânt care amintesc despre izbăvirea prin Marea Roşie. Aceeaşi trecere victorioasă o redă şi cântul nostru:

„'Nainte, căci marea chiar va despărţi,Făcându-ţi drum prin ea! Şi-atunci, biruitor, vei cânta bucuros: «Ela îngrijit!»"

Vom urmări de aproape această faptă, înfăţişată în Exod 14. Dumnezeu arătase poporului Israel drumul eliberării din robie şi ei au pornit pe el. După plaga a zecea, Faraon a fost informat că evreii au plecat din Egipt: „Şi s-a spus împăratului Egiptului că poporul a fugit. Şi inima lui Faraon şi a robilor lui s-a întors împotriva poporului şi au zis: «Ce am făcut, de am lăsat pe Israel să plece din. slujba noastră?» Şi şi-a înhămat carul şi şi-a luat poporul cu sine " (Exod 14.5-6).

Poporul ajuns în valea stâncilor avea în faţă marea, iar în spate carele de război ale lui Faraon. O singură direcţie liberă: în sus! Poporul foloseşte acest drum liber: „Şi Faraon s-a apropiat. Şi fiii Iui Israel şi-au ridicai ochii şi, iată, egiptenii veneau în urma lor; şi fiii lui Israel s-au temut foarte mult şi au strigat către Domnul" (Exod 14.10). Dumnezeu spune: „Cheamă-Mă în ziua necazului: Eu te voi salva şi tu Mă vei glorifica!" (Psalmul 50.15).

Unii, în adevăr, I-au cerut ajutor Domnului, dar alţii se îndreaptă dojenitor spre Moise: „Pentru că nu erau morminte în Egipt, ne-ai adus să murim în pustiu? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt? Nu este acesta cuvântul pe care ți l-am spus în Egipt, zicând: «Lasă-ne, şi vom sluji ca robi egiptenilor, pentru că este mai bine pentru noi să slujim ca robi egiptenilor, decât să murim în pustiu»?" (Exod 14.11 -l 2). Iată ce spun cei obişnuiţi cu robia şi care - vai, cât de repede - uitaseră braţul puternic care-i scosese din Egipt!

Omul lui Dumnezeu, care învăţase ce este credinţa, care prin credinţă ieşise din greutăţi, privind spre Domnul, le spune: „Nu vă temeţi; staţi pe Ioc şi veţi vedea salvarea Domnului, pe care o va lucra astăzi pentru voi; pentru că pe egiptenii pe care-i vedeţi astăzi nu-i veţi mai vedea niciodată. Domnul va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi!" (Exod 14.13-14). «Nu aţi făcut nimic pentru a ieşi din Egipt: aţi scăpat prin sângele mielului. Nici pe drumul spre Canaan nu puteţi face nimic împotriva stâncilor, a valurilor sau a armatei lui Faraon. Staţi liniştiţi, pentru că Dumnezeu vă conduce pe drum! Staţi liniştiţi! Pe egipteni nu-i veţi mai vedea!»

Moise ştia că Dumnezeu îi va scăpa de urmăritori, cu braţul Său puternic, de aceea se roagă. Şi i se răspunde: „De ce strigi către Mine? Vorbeşte fiilor lui Israel să meargă înainte. Şi tu, ridică-ţi toiagul şi întinde-ţi mâna peste mare şi despică marea; şi fiii lui Israel să intre pe uscat în mijlocul mării" (Exod 14.15-16). În îndurarea, mila şi bunătatea Sa, Dumnezeu trece peste cârtirile poporului în necaz şi greutăţi şi îi spune lui Moise: „ Vorbeşte fiilor lui Israel să meargă înainte", drept spre mare.

Dumnezeu vrea credinţă din partea poporului şi atunci începe El să lucreze; întâi paşi ai credinţei, apoi apare El! Stâlpul de nor trece înapoia poporului, ca hotar între egipteni şi evrei, ca ocrotire din partea Domnului. Când au ajuns pe malul mării, Moise a întins mâna spre mare şi marea a fost uscată de un vânt puternic care a suflat toată noaptea, ca israeliţii să treacă prin ea ca pe uscat.

„Este posibil drum uscat, prin mare?", spune necredinţa. Batjocoritorii spun: „Asta este împotriva legilor naturii! Pot fi stăvilite aceste legi? Cine le-a făcut?" Dumnezeul nostru Atotputernic a făcut cerul şi pământul. El a stabilit legile universului şi tot El le poate schimba temporar cursul.

Egiptenii pornesc în urmărirea israeliţilor, pe urmele lor, în mare. Când Moise întinde mâna şi marea îşi reia locul, este înghiţită toată oastea egiptenilor în valuri. Atunci Moise dă tonul unei cântări de biruinţă, într-un psalm minunat, spre gloria lui Dumnezeu (Exod 15).

Ce legătură au acestea cu noi, cei de astăzi? 1 Corinteni 10.11 ne spune că „au fost scrise pentru avertizarea noastră ".

Şi noi, din clipa în care am crezut, am fost eliberaţi de robia păcatului în care ne-am născut şi am trăit, prin sângele Domnului Hristos, în care avem iertarea de păcat. Cu păcatele aruncate în marea uitării şi eliberaţi de puterea păcatului, mergem spre Canaan, patria noastră de sus, unde Domnul Isus S-a dus să ne pregătească un loc şi de unde îl aşteptăm să revină pe nori.

La primii paşi pe drumul credinţei, vrăjmaşul, înfrânt prin credinţa în sângele Domnului Hristos, încearcă să ne întoarcă din drumul pe care ne-a aşezat braţul lui Dumnezeu. La convertirea soţiei, bărbatul se poate supăra rău sau chiar să o lase. Dacă rămâne credincioasă, vrăjmaşul schimbă tactica; oamenii sunt jucării în mâna lui. Nu mai ameninţă, ci spune că merge şi el la adunare, dacă soţia credincioasă iese cu el în lume. Mulţi se lasă amăgiţi şi rămân astfel în lume! Rămânând tari, cei apropiaţi şi bărbatul recunosc seriozitatea şi statornicia credinţei soţiei şi încep s-o iubească. Şi invers.

Să nu ne temem de ameninţări, de împotrivire, de ispite în casă, la serviciu sau între prieteni! Am plecat pe calea Domnului Isus, părăsindu-i pe cei cu care ne simţeam bine altădată. „Mergeţi înainte", ne spune Dumnezeu, în ciuda greutăţilor şi a imposibilităţilor, pentru că Domnul „ este acelaşi şi ieri, şi azi, şi în veci" (Evrei 13.8). Dacă nu ştim „cum" ne va elibera, sigur este că Dumnezeu va face aceasta! Să mergem pe drumul credinţei, pentru a-L vedea pe Dumnezeu la lucru pentru noi! Înduplecarea apropiaţilor nu este o scuză pentru a nu-L urma pe Domnul Hristos. Dacă ţinem la soţ sau la soţie, la prieteni, la copii, la rude, să mergem înainte pe calea spre Dumnezeu, ca ei să vadă că Domnul deschide drum în valuri şi că dă biruinţă alor Săi, că Dumnezeu eliberează, că face minuni şi vor dori şi ei să vină la Domnul Isus, să capete eliberarea de păcate.

Să mergem înainte, dacă am auzit chemarea Domnului. Dacă am crezut, dacă am fost eliberaţi, să avansăm şi vom vedea tot mai lămurit credincioşia Sa. Vom cânta de bucurie când ne vom vedea familia şi prietenii glorificându-L pe Dumnezeu. Să mergem pe calea pe care am fost chemaţi!

(Meditaţie expusă în adunare, 1967)