Prezența lui Dumnezeu
„înaintea feţei Tale sînt bucurii nespuse". (Psalmul 16.11)
Este foarte trist cînd prezenţa lui Dumnezeu, în loc să fie un adăpost pentru inimile noastre, este o pricină de groază şi de spaimă. Nu mă îndoiesc că veţi întîlni sute de creştini care, în loc de a se simţi eparte de casa părintească cînd au ieşit de sub prezenţa lui Dumnezeu, se simt, dimpotrivă, uşuraţ.
Sîntem chemaţi să ne simţim „la noi acasă" în prezenţa lui Dumnezeu. Domnul Isus Hristos, înainte de a Se întoarce în cer, i-a zis Mariei: „Du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă duc la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru" (loan 20.17). Noi ar trebui să fim în duhul „acasă la noi", acolo sus, tot aşa ca şi El însuşi. Nu spunea Domnul Isus Hristos cu bucurie, cu încredere, că merge la Tatăl? Şi, într-un anumit înţeles, nu avea El sentimentul că Se întoarce acasă? Acesta este locul Bisericii; sîntem chemaţi să fim „la noi acasă" acolo unde este Dumnezeul şi Tatăl nostru, acolo unde El Se bucură de fericirea casei Sale. Oricare ar fi caracterul lumii, fericita noastră locuinţă ar trebui să fie acolo, tot atît de reală acolo, în Duhul, tot atît de fericită cum este şi pentru Domnul Hristos.
Uneori ne bucurăm de pace, de Cuvînt, de un cîntec, de o rugăciune, fără să realizăm prezenţa lui Dumnezeu. In acest caz, nu găsim aceeaşi putere, nici aceeaşi experienţă a inimii, ca atunci cînd ar fi El prezent. Este foarte important nu numai să avem o gîndire corectă, dar s-o avem împreună cu El. Dacă cercetaţi propria voastră inimă, veţi descoperi că puteţi să cîntaţi fără să realizaţi prezenţa însăşi a Domnului Hristos.
Descopăr că tendinţa constantă a activităţii, mai ales aceea a unui spirit energic, chiar dacă este pentru Domnul, este să ne depărteze de prezenţa lui Dumnezeu. Cînd Dumnezeu este prezent, El ne aşază la locul nostru şi-Şi ia El însuşi locul în inimile noastre. Cîtă încredere dă aceasta şi cum dispare eul în această bucurie! Marea noastră preocupare să fie aceea de a rămîne în prezenţa Sa! Dumnezeu vrea ca noi să nu zicem numai: „Toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de domnie al lui Hristos" (2 Corinteni 5.10), ci să adăugăm: „Am fost înfăţişaţi înaintea lui Dum-nezeu". Să stăm mai mult în prezenţa Lui! Tendinţa de a ne depărta de prezenţa Sa este izvorul întregii noastre slăbiciuni, ca oameni credincioşi, căci numai prin puterea lui Dumnezeu putem toate.
Dacă ai siguranţa că Dumnezeu ţi-a încredinţat slujba Cuvîntului Său, nu fi tulburat dacă eşti pus deoparte pentru un timp. Profită de această despărţire de moment de lucrare, pentru a căuta mai mult prezenţa Sa. Vei învăţa multe lecţii sal-vatoare în izolarea ta, prin incapacitatea ta de a înainta, însă vei învăţa si mai mult de la El Insuşi.
Prezenţa Domnului în suflet aduce ruina completă şi nimicirea eului. Este preţios lucru să parcurgi evangheliile şi să creşti suficient în intimitatea Domnului Isus Hristos, pentru a distinge gîndurile Sale în toate. Trebuie pentru aceasta să trăieşti mai mult cu El şi aici se găseşte, în cele din urmă, binecuvântarea. Urmînd de aproape paşii Săi, nu vei întîlni niciodată altceva decît desăvârşirea.