Plângerile lui Ieremia 4

După ce L-a găsit pe Yahve în necazul lui, Ieremia cântăreşte în linişte semnificaţia necazului. Dar aceasta este o uşurare, pentru că, la urma urmei, Yahve nu se schimbă şi rămâne acelaşi pentru inimă: acesta este subiectul capitolului 4. Profetul revede totul în duhul lui, privind ce era Ierusalimul sub binecuvântare şi ce a ajuns sub mânia Lui. Pentru el nu mai este vorba de împrejurările copleşitoare din prezent, ci şi de ce sunt lucrurile înaintea lui Dumnezeu. Îşi aminteşte de nazirei, de ceea ce fusese Ierusalimul înaintea ochilor vrăjmaşilor lui, fiind cetatea Marelui Împărat, a Unsului lui Yahve, la umbra căruia putea trăi poporul (după cum am văzut deja) chiar dacă cei dintre naţiuni aveau împărăţia. Ierusalimul ajunsese să fie prins în groapă ca prada vânătorului. Dar duhul necăjit al slujitorului lui Dumnezeu, purtând povara poporului său, apreciază, de astă dată, nu numai nenorocirea care-l copleşeşte ci şi poziţia vrăjmaşilor Ierusalimului şi a cetăţii preaiubite. Cel care ar fi cutreierat străzile Ierusalimului pentru a căuta un om drept ar fi văzut că vrăjmaşii au vărsat sângele celor drepţi în mijlocul cetăţii (v. 13 şi cap. 5.1). Cupa mâniei lui Yahve avea să-i fie dată Edomului, care s-a bucurat de ruina cetăţii lui Yahve. Cât despre Sion, fără-ndoială, el a trebuit să bea cupa până la fund, dar dacă a trebuit s-o bea, ea nu o va mai bea din nou. Pedeapsa nelegiuirii lui s-a împlinit şi el nu va mai fi captiv. Totul s-a terminat pentru el; a băut cupa pe care a recunoscut că meritat-o (v. Plângeri 4:11; 1:18,20). Dar păcatul orgoliosului Edom va fi dat pe faţă şi Dumnezeu va cerceta nelegiuirea lui.