Plângerile lui Ieremia 2:1-10

În cap. 1, cei consideraţi responsabili pentru nenorocirile Ierusalimului erau vrăjmaşii, în timp ce, de aici înainte, tot ceea ce se întâmplă este privit ca lucrarea Domnului şi numai a Lui. Să învăţăm şi noi să-L recunoaştem pe Cel care ne disciplinează ... uneori pentru a ne pedepsi, dar întotdeauna cu scopul de a ne binecuvânta în final. De aceea, în loc să ne oprim la mijloacele pe care Dumnezeu le foloseşte în acest scop – probleme cu sănătatea, cu banii, dificultăţi apărute la locul de muncă... – sau să căutăm să scăpăm de ele cât mai curând posibil, să ne smerim sub mâna puternică a lui Dumnezeu şi să aruncăm asupra Lui îngrijorările noastre, pentru că El Însuşi îngrijeşte de noi (1 Petru 5.6,7).Ierusalimul îşi trece în revistă întregul dezastru: împăratul, preoţii şi profeţii săi sunt fie luaţi robi, fie masacraţi; ceremoniile solemne sunt desfiinţate; zidurile, surpate. Nimic n-a fost cruţat, nici chiar lucrurile cele mai sfinte: altarul şi Locul Sfânt au fost pângărite (cap. 1.10), devastate, iar obiectele de preţ, duse în Babilon. Până şi chivotul însuşi, „aşternutul picioarelor Sale“ (v. 1; Psalmul 132.7), împreună cu legea dinăuntru (v. 9; 1 Împăraţi 8.9), a dispărut pentru totdeauna, ca semn că Dumnezeu a rupt relaţiile cu poporul Său vinovat.