Pilda talanţilor

Matei 25.14-30

Pilda aceasta este foarte asemănătoare cu cea a minelor (Luca 19), numai că aici unul primeşte cinci talanţi, altul doi şi altul un talant, potrivit abilităţilor (capacităţilor) lor diferite, în timp ce în Luca fiecare primeşte cîte o mină. În vechime unii robi primeau răspunderi mari de la stăpînii lor. Aici robul cel leneş îşi îngroapă talantul „în pămînt", în Luca îl înfăşoară „într-un ştergar". Aici robii credincioşi sînt puşi „peste multe lucruri" şi intră în bucuria stăpînului lor, în Luca sînt puşi „peste cetăţi".

Aceasta arată că nu toţi au aceeaşi capacitate, dar toţi au acelaşi Domn căruia să-I slujească şi toţi trebuie să aibă acelaşi zel în slujba Stăpînului lor. Şi Domnul nu cheamă pe cineva la o lucrare deosebită, fără să-i fi dat si anumite abilităti.

Aici este arătată bunătatea suverană a Domnului. Desigur, ar fi mai mult decît o răsplată bogată să stăpîneşti peste „multe lucruri", dar este adăugat că ei intră în bucuria stăpînului lor — fiind aduşi într-o imediată apropiere de El. Cine ar putea spune ce va fi aceasta?

Sîntem chemaţi să ne folosim talanţii pentru Domnul, în timpul cînd El este absent. Pilda aceasta urmează celei a celor zece fecioare: deci să folosim talanţii primiţi, nu să dormim. Cînd El Se va întoarce, ne va întreba cum am folosit aceşti talanţi. S-ar putea să ai numai un talant: foloseşte-l cu credincioşie şi nu aşa cum mulţi sînt ispitiţi să dorească daruri mai multe sau mai diferite şi în felul acesta neglijează pe cele pe care le au. Şi Domnul îşi va arăta aprobarea divină cînd Se va reîntoarce şi ne va face să fim părtaşi propriei Sale bucurii.

Vedem că un pericol deosebit este, aşa cum spune pilda aceasta, pentru cel care avea numai un talant. Pare să fie prea mic în comparaţie cu darurile altora şi poate fi folosit pentru lucruri care nu se văd de ochii noştri muritori. Dar Dumnezeu vede. El a dat talantul potrivit „abilităţii" robului, tot aşa cum a fost dat şi celor care au mai mulţi. Şi un astfel de om n-ar putea folosi doi talanţi, dacă ar fi primit doi; lucrarea lui este să-l folosească pe cel primit. Domnul să ne facă să folosim darurile pe care El ni le-a dat, în dependenţă de El însuşi, de Dumnezeul Cel viu.

Ca şi în pilda minelor, şi aici toţi primesc daruri. Lucrul acesta se potriveşte cu ce se spune în Efeseni 4.16, unde ne este prezentată imaginea unui trup în care fiecare încheietură îşi aduce contribuţia.

Fiecare are o slujbă de împlinit şi fiecare trebuie să facă ce îi aparţine în mod special. Şi nici unul nu este atît de neînsemnat încît cel care se crede mai avansat să poată spune: Eu n-am nevoie de tine!

Da, părţile care gîndim că ar fi de mai puţină cinste primesc mai multă cinste. Totul este atît de armonios, încît nu poate să existe un mădular de prisos si nici nu poate lipsi vreunul (1 Corinteni 12).

Nu ne îndoim că multe din plîngerile de lipsă de daruri ar înceta cînd fiecare ar folosi cu credinciosie ca pentru Domnul ceea ce are. Ni se spune de asemenea „să urmărim darurile cele mai bune". Dar cine nu este credincios în cele mici nu poate primi ce este mai mare. Iar talantul robului leneş este dat celui care primise zece talanţi. Să nu uităm de asemenea că si Timotei avea nevoie de îndemnul de a-şi înflăcăra darul (2 Timotei 1.6), altfel ar fi fost lăsat nefolositor. Sînt multe nevoi în multe locuri, dar cine poate spune cît de mulţi talanţi sînt îngropaţi în pămînt, în lucrurile pămînteşti? Domnul să ne trezească simţul nevoii şi al răspunderii personale.

Stăpînul se va întoarce şi vom da socoteală de lucrarea noastră. „Toţi trebuie să fim arătaţi înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească răsplata pentru lucrurile înfăptuite în trup, potrivit cu binele sau răul pe care-l va fi făcut" (2 Corinteni 5.10). Şi apostolul adaugă: „De aceea şi căutăm să-I fim plăcuţi, fie că rămînem acasă, fie că sîntem departe de casă."

Ca şi în pilda minelor, toţi cei care şi-au luat un loc de slujitori sau au pretins că sînt vor fi judecaţi ca slujitori. Robul viclean spunea că ştia el că stăpînul este un om „aspru". Cu atît mai mult era vinovat: avea un talant care nu-i apraţinea şi de teamă l-a ascuns în pămînt. Acest rob nu cunoaşte adevăratele calităţi ale Stăpînului şi această lipsă l-a condus pe o cale greşită, iar acum aducea tot felul de scuze ca să-şi acopere necredincioşia. Totul se pare greu pentru cel viclean şi leneş, care Îl învinuieşte pe Dumnezeu că ar fi nedrept. De aceea este numit rob leneş şi viclean şi este trimis în întunericul de afară, unde este plînsul şi scrîşnirea dinţilor. Acest rob este condamnat potrivit cuvintelor lui.

Dar cei credincioşi intră în bucuria Stăpînului lor, o compensare bogată, desigur, căci orice lucru mărunt pe care îl putem face aici pentru Cel căruia Îi datorăm totul, nu este prea neînsemnat pentru un astfel de Stăpîn.