Pilda smochinului neroditor

Luca 13.6-9

Erau unii care L-au întrebat pe Domnul Isus despre galileenii al căror sînge Pilat îl amestecase cu jertfele lor. Din răspunsul pe care-l dă Domnul se vede că cei care au amintit faptul acesta socoteau că cei care au avut de suferit în felul acela trebuie să fi fost mari păcătoşi, căci altfel Dumnezeu n-ar fi îngăduit să li se întîmple un rău atît de mare. Dar aceasta este concluzia pe care oamenii sînt totdeauna gata s-o aibă atunci cînd se întîmplă vreo nenorocire; ei gîndesc că cei care au avut parte de vin necaz deosebit sînt mai păcătoşi, în loc să ia lucrurile ca o înştiinţare pentru ei.

Domnul Isus întoarce discuţia spre folosul lor individual. El i-a întrebat dacă socoteau că acei galileeni erau „mai păcătoşi decît toţi ceilalţi", pentru că au suferit astfel de lucruri. Sau cei optsprezece peste care a căzut turnul din Siloam erau mai păcătoşi decît ceilalţi oameni? Şi El le-a spus: „Nicidecum, ci dacă voi nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel". Ei trebuiau să privească la ei înşişi; şi ei erau tot atît de vinovaţi. El ştia cît de mult îi dispreţuiau ei pe galileeni (Ioan 7.41,52) şi se mîndreau cu superioritatea lor închipuită. Şi ei de asemenea vor pieri, dacă nu se pocăiesc. Şi încă mai mult, li se dă o descriere corectă a lor înşile, într-o pildă care le vorbeşte despre sfîrşitul lor. Smochinul este un simbol al existentei naţionale a lui Israel.

Ei erau comparaţi cu un smochin de la care erau aşteptate fructe — aşteptate nu numai o dată, ci timp de trei ani, corespunzînd fără îndoială cu punerea lor la probă sub Lege, sub proroci şi apoi sub har. Sub Lege, Stăpînul n-a găsit nici o roadă — ei au călcat Legea în întregime; sub proroci, ei n-au vrut să le dea atenţie — şi El n-a găsit roade; şi nici sub har n-a găsit — ei se pregăteau să-L omoare pe Domnul Hristos. Atunci stăpînul a poruncit ca smochinul să fie tăiat.

Totuşi harul amînă tăierea aceasta. Îngrijitorul a cerut să mai fie o încercare, deci un al patrulea an. Şi ştim că Domnul nostru S-a rugat pentru ucigaşii Săi, să nu li se ţină în seamă păcatul. Şi, trimiţînd pe apostolii Săi să predice „pocăinţa şi iertarea păcatelor", ei trebuiau să înceapă lucrul acesta din Ierusalim.

Dar totul a fost în zadar. Domnul Isus a plîns pentru Ierusalim; deseori El a dorit să-i strîngă sub aripile Lui, dar ei n-au vrut. Totuşi mai era o încercare: li s-a vestit iertarea păcatelor şi Duhul Sfînt a fost trimis pe pămînt ca să convingă lumea de păcat, de dreptate şi de judecată (loan 16.8-11). Totuşi roadele aşteptate nu s-au arătat nici acum şi Ştefan a trebuit să le spună că păcatele lor rămîn asupra lor: „Oameni tari la cerbice, necircumcişi cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfînt; ca părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. Pe care dintre proroci nu i-au persecutat părinţii voştri? Au omorît pe cei care vesteau mai dinainte venirea Celui Drept, pe care acum voi L-aţi dat prins şi L-aţi omorît, voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri şi n-aţi păzit-o" (Faptele Apostolilor 7.51- 53).

Sentinţa Stăpînului atîrna deasupra poporului vinovat. „Taie-l! De ce să mai cuprindă şi pămîntul degeaba?" Dacă este fără folos, de ce să mai existe? De ce să mai fie aici, ca să împiedice şi pe alţii? Şi chiar de faptul acesta erau vinovaţi mai-marii lor: ei înşişi nu voiau să intre în împărăţie, şi împiedicau şi pe cei care doreau să intre. Da, şi mai mult, apostolul spune că Numele lui Dumnezeu este hulit printre neamuri din pricina lor (Romani 2.24). Judecata, deşi mult amînată, a căzut pînă la urmă peste cetatea vinovată şi peste poporul vinovat, care altădată era smochinul în via lui Dumnezeu. Israel a dispărut pentru un timp de pe locul mărturiei pentru Dumnezeu.

Acelaşi principiu se aplică la biserica de nume ca întreg şi fiecăruia în parte. Cui i s-a dat mult i se va cere mult. Slujitorul care cunoaşte voia Domnului şi nu se pregăteşte şi nu face voia Lui va fi bătut cu multe lovituri (Luca 12.47,48). S-ar putea să auzim aproape aceleaşi cuvinte ale Domnului: „De ce să mai cuprindă şi pămîntul degeaba?" Se apropie timpul cînd Judecata va începe de la casa lui Dumnezeu." Fiecare care poartă numele lui Hristos să privească în jur şi să înţeleagă judecata lui Dumnezeu care va fi peste biserica de nume şi apoi să se întrebe pe sine însuşi: Ce roade aduc eu Domnului meu? El a făcut mult pentru mine. Ştiu ceva despre dragostea Lui, despre moartea Lui pentru mine, despre îndeluga Lui răbdare, despre grija Lui faţă de mine... Cum răspund eu la toate acestea? Ce roade aduc, ca să fie plăcute înaintea ochilor Lui?

Este cu totul natural ca Dumnezeu să caute roade. „Cine îngrijeşte de un smochin va mînca din rodul lui" (Proverbe 27.18) şi de aceea sîntem îndemnaţi: „să umblaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducînd rod în tot felul de fapte bune şi crescînd în cunoştinţa lui Dumnezeu" (Coloseni 1.10).