Pilda samariteanului cel bun

Luca 10.30-37

Pilda aceasta este de o simplitate plină de frumuseţe si uşor de înţeles dacă este luată în contextul ei. Un oarecare om al Legii, ispitind pe Domnul, L-a întrebat ce trebuie să facă să moştenească viaţa veşnică. Domnul S-a referit la Lege şi l-a întrebat ce îl învaţă ea. Legea îţi porunceşte să-L iubeşti pe Iehova cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta, cu toată cugetarea ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Totul era foarte corect. Şi învăţătorului Legii i s-a spus: „Fă aşa şi vei trăi". Dar el, voind să se îndreptăţească, a spus: „Şi cine este aproapele meu?" Iar pilda samariteanului milos este răspunsul pe care Domnul i l-a dat.

Deseori pilda aceasta este folosită ca o imagine a lui Hristos, „Samariteanul cel bun" şi aceasta este fără îndoială o aplicare corectă a ei. Căci cine altul decît Hristos a luat asupra Lui necazurile şi nenorocirile oamenilor şi a îngrijit pe deplin de toate nevoile lor? Şi acest fapt este cu atît mai izbitor cînd este pus în contrast cu preotul şi cu levitul care ar fi trebuit să arate înţelegere şi ajutor faţă de cei în necaz. Preotul a văzut pe sărmanul om şi a trecut pe partea cealaltă a drumului. Levitul a privit la cel fără ajutor, dar şi el de asemenea a trecut pe alături.

Aceasta arată că cei care trebuiau să fie plini de rîvnă să asculte de Lege au arătat că erau foarte departe de cerinţele ei. Legea spunea că dacă un măgar a căzut pe drum — şi chiar dacă aparţinea unei persoane care te ura — tu trebuia să nu te dai deoparte ca să nu-l ajuţi pe sărmanul animal (Exod 23.5).

Si iată, aici era o fiinţă omenească asemănătoare ţie, în mare necaz, iar tu treci pe alături. Preotul era cea mai înaltă expresie a Legii. Şi Legea cere o purtare dreaptă de la oameni care nu au în ei motive drepte şi în felul acesta ea poate să arate cît de păcătos este fiecare dintre noi.

Numai samariteanul acela dispreţuit de iudei a avut milă de cel căzut în drum si a făcut tot ce era necesar să-l vindece şi să-l ajute. I-a legat rănile, turnînd peste ele untdelemn şi vin — care erau spre vindecare si înviorare — si l-a dus într-un loc unde să fie în siguranţă.

În timp ce pilda este o imagine reală a felului în care omul a devenit o victimă a lui Satan şi a celor ai lui, ea este totodată o prezentare plină de frumuseţe a felului cum Hristos vine la un om lăsat pe jumătate mort şi nu-i cere să facă ceva, pentru ca El să facă apoi restul. Omul este în întregime fără ajutor, încît Hristos trebuie să Se plece în praf lîngă el să-i lege rănile, ca omul să fie salvat. Şi în îndurarea Sa El face totul şi îngrijeşte apoi ca sărmanul om să nu ducă lipsă de ceva.

Unii au subliniat cuvîntul „a coborît". Omul coboară dintr-un loc de siguranţă (Ierusalimul) spre cetatea blestemată (Ierihonul). S-ar putea să fie ceva şi în gîndul acesta, însă samariteanul milostiv era pe acelaşi drum. Şi nimeni nu este în siguranţă fată de şiretlicurile Satanei si de vrăjmăşia lui în nici un loc cît de izolat de pe acest pămînt. Iar drumul spre Ierihon cobora abrupt printre stînci, în spatele cărora puteau fi ascunşi tîlhari; era un drum deosebit de periculos. În sens moral coborîrea, înaintarea în păcat şi degradarea spirituală este traiectoria omului fără Dumnezeu.

Şi aceasta nu a fost totul, căci samariteanul milostiv a spus că va veni din nou şi el a dat hangiului doi dinari, să-i ajungă pînă ce se va întoarce. Dar de ce numai doi dinari? N-ar confirma oare aceasta şi ideea — tăcută, dar sigură — că el va veni iar în curînd? Da, însăşi cuvintele bunului samaritean erau: „Mă voi întoarce în curînd". El va veni şi va lua acasă pe toţi ai Săi care sînt nişte străini pe acest pămînt, ca să fie cu El pentru totdeauna.

Acum, dacă toate acestea sînt adevărate cu privire la Hristos însuşi, lecţia este dată pentru noi. Noi trebuie să ne asemănăm cu acest om milos, noi trebuie să fim buni samariteni, dragostea noastră să se arate în acţiune, care să ne si coste. Cum ar putea mai bine Domnul să ne înveţe cine este aproapele nostru, decît dîndu-ne o imagine a Lui Însuşi? Domnul a întrebat pe învăţătorul Legii: „Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui care căzuse între tîlhari?" Chiar şi învăţătorul Legii putea să răspundă: era samariteanul cel bun. Atunci, i-a spus Isus: „du-te şi fă şi tu la fel".

Domnul nu i-a spus despre vreun samaritean (dispreţuit de iudei) căzut între tîlhari şi despre un iudeu care să-i fi venit în ajutor, ci El a schimbat cu totul situaţia: un iudeu zăcea aproape mort şi un samaritean nepreţuit de iudei l-a ajutat.

Iudeii nu aveau de-a face cu samaritenii si totuşi samariteanul cel bun n-a putut să-l vadă pe cel rănit şi să-l lase în necazul lui. Cel rănit era aproapele său. În felul acesta sîntem îndemnaţi să facem bine tuturor oamenilor si mai ales celor din casa credinţei. Toţi oamenii sînt „aproapele" nostru, toţi creştinii sînt fraţii noştri. Omul este o fiinţă rănită, tot aşa cum este şi o fiinţă păcătoasă şi vedem că toţi din jurul nostru sînt victime ale lui Satan şi că zac într-o stare foarte periculoasă. Prin har avem balsamul din Galaad si, dacă nu avem bunurile lumii ca să ajutăm nevoile trupeşti, putem spune oamenilor despre Cel care poate vindeca de păcat sufletele bolnave, despre Cel care le va da o viaţă nouă şi care îi va susţine aici pe pămînt, pînă ce Bunul Samaritean Se va întoarce să ne ia acasă, sus. „Du-te si fă si tu la fel."