Pilda robului nemilostiv

Matei 18.23-35

Pilda aceasta începe cu cuvintele „de aceea" şi este astfel legată de ce se spune mai înainte. Petru venise la Domnul Isus si Îl întrebase de cîte ori să ierte pe fratele care i-a greşit: pînă la şapte ori? Isus i-a răspuns: Nu îţi spun pînă la şapte ori, ci de şaptezeci de ori cîte şapte, adică mereu. De aceea le-a spus pilda aceasta. Avem aici imaginea păcătosului cu mari datorii şi care nu este în stare să plătească, iar promisiunile lui nu au nici o valoare. Singura nădejde este iertarea lui Dumnezeu. Dar robul acesta n-a înţeles cît de incapabil era şi ce însemna iertarea din partea stăpînului. Purtarea lui arată că inima nu i-a fost atinsă de îndurarea şi de iertarea împăratului; este un exemplu al unui om religios care nu cunoaşte iertarea păcatelor într-un mod personal în sufletul lui. Noi, care am fost iertaţi de multele noastre păcate — zece mii de talanti — trebuie să iertăm datoria de o sută de dinari a fratelui nostru.

Proporţia celor două sume menţionate nu este desigur fără însemnătate. Un talant este egal cu 36 kilograme aur sau argint, deci zece mii de talanţi înseamnă 360 mii kilograme de metal preţios — în timp ce 100 dinari reprezentau salariul mediu al unui muncitor pentru 100 de zile lucrate. Deci cît de mic este orice lucru pe care sîntem chemaţi să-l iertăm altuia, în comparaţie cu ce ne-a iertat nouă Dumnezeu! Împărăţia lui Dumnezeu stabileşte un anumit fel de relaţii personale, în care iertarea este fără limite. În pilda aceasta este un principiu peste care creştinii trec deseori: aşa cum judecăm pe alţii, aşa vom fi şi noi judecaţi (Matei 7.2). În Efeseni 4.32 citim: „Iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos." Iertarea Lui naşte în noi dispoziţia către iertare. În cîrmuirea Sa, Dumnezeu aşa Se poartă cu ai Săi, chiar dacă sînt creştini. Harul lui Dumnezeu nu înlătură cîrmuirea Sa; principiul cîrmuirii lui Dumnezeu este arătat în toată Scriptura.

Unii poate simt o dificultate cu privire la faptul că robul nemilostiv trebuie să fie pedepsit, după ce fusese iertat, ca si cum iertarea lui Dumnezeu ar fi un fel de iertare condiţionată, care ar putea fi retrasă dacă noi ne-am purta cu necredincioşie după aceea. Dar nu există un astfel de gînd în Scriptură. Trebuie să recunoaştem că omul este o fiinţă atît de decăzută încît dacă este iertat astăzi, el va face o altă datorie mîine. Aceasta o vedem exemplificată în Israel. În ziua ispăşirii, păcatele evreilor erau ispăşite şi iertate. Cînd începeau iar să păcătuiască — şi faptul acesta se întîmpla mereu — era nevoie de o amintire a păcatelor în fiecare an (Evrei 10.3) şi trebuia să fie făcută o nouă ispăşire şi o nouă iertare să fie dată. Acum, jertfa unică a lui Hristos face desăvîrşit pentru totdeauna pe cel credincios. Dar pilda nu intră in subiectul îndreptăţirii şi al ispăşirii.

Ultima parte a pildei a prezentat pentru unii altă dificultate, deoarece s-ar părea că neiertarea ar conduce la pierderea sufletului. Robul nemilostiv a fost dat pe mîna chinuitorilor, pînă ce va plăti tot ce era dator. Cine nu iartă, în adevăr se chinuieşte singur, îngrozitor, chiar dacă este un credincios. Dar trebuie reţinut faptul că în Scriptură, persoanele sînt socotite sub caracterul pe care ele însele şi-l asumă. Aici, persoanele despre care se vorbeşte sînt „robi" şi pilda nu trebuie luată în afara legăturii pe care o are. Unii robi care numai cu numele sînt robi, pot fi în felul acesta nemilostivi şi pot eventual să fie pierduţi.

Şi pilda se poate aplica acelor iudei cărora li s-au iertat cei „zece mii de talanţi", dar care nu vor să ierte pe cei dintre neamuri pentru datoria lor de „o sută de dinari". Isus a spus pe cruce: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac", dar ei ca naţiune n-au primit această iertare cînd li s-a vestit de către apostoli şi apoi s-au opus vestirii evangheliei către neamuri (1 Tesaloniceni 2.16). Ei sînt aruncaţi acum, daţi pe mîna „chinuitorului", pînă ce vor plăti tot. Isaia 40.2 spune: „Vorbiţi inimii Ierusalimului şi strigaţi-i că timpul lui de suferinţă s-a sfîrşit, că nelegiuirea lui este iertată; căci a primit din mîna Domnului de două ori cît toate păcatele lui".

Şi este o lecţie pentru noi toţi. Să nu uităm datoria enormă de care am fost iertaţi. Robul nemilostiv „a ieşit afară" din prezenţa stăpînului său, altminteri n-ar fi îndrăznit să se lege de celălalt împreună slujitor cu el. Tot aşa şi noi putem uita ce ni s-a iertat şi să nu iertăm pe fratele nostru de şaptezeci de ori cîte şapte. Cum am văzut, Dumnezeu în cîrmuirea Sa ne va judeca aşa cum şi noi am judecat pe alţii. Cel milos va avea parte de milă şi noi toţi avem nevoie de milă pînă la sfîrşitul călătoriei noastre.