Pilda nunţii fiului de împărat

Matei 22.2-14

Aici împăratul este Dumnezeu, iar fiul pentru care se face sărbătoare de nuntă este Hristos. Pregătind sărbătorile de nuntă, împăratul vrea să dea cinste Fiului Său: este nunta Fiului Său. Cu scopul de a slăvi pe Fiul Său, Dumnezeu vrea să dea binecuvîntări oamenilor. Iar noi, dacă avem vreo binecuvântare, o primim numai în Hristos Isus, datorită Lui. Cei dintîi invitaţi au fost iudeii: vestirea evangheliei avea să înceapă la Ierusalim. Dar cei invitati au arătat toată indiferenta: n-au ţinut seama de invitaţie, unul s-a dus la ogorul lui, altul la negustoria lui, alţii s-au răzvrătit şi s-au purtat rău cu cei trimişi la ei, tot aşa cum întîlnim şi în pilda viticultorilor. Numai că acolo Dumnezeu căuta roade de la ei, din cauză că primiseră o situaţie privilegiată; aici era o invitaţie la sărbătoare. Dar în amîndouă pildele ei s-au arătat la fel de răi: Domnul nostru a venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit.

Şi totuşi, ce stăruitoare invitatie! Iar si iar sînt înştiinţaţi: „Iată, am pregătit ospăţul meu; juncile şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sînt gata. Veniţi la nuntă!" Dar răspunsul a fost indiferenţa, refuzul, răzvrătirea. Împăratul s-a mîniat pentru tratamentul pe care l-au primit trimişii Săi şi şi-a trimis oştile să distrugă pe acei ucigaşi şi să le ardă cetatea. Aceasta ştim că a avut loc întocmai cînd a fost distrus Ierusalimul, în anul 70.

Dar Dumnezeu nu vrea ca Fiul Său să nu fie onorat printr-o sărbătoare de nuntă: robii Săi au fost trimişi la drumuri şi au adunat pe cîţi i-au găsit — morali si imorali — si camera de sărbătoare s-a umplut cu oaspeţi. Într-un cuvînt, aici Dumnezeu iese cu vestea bună afară la neamuri, în harul Său.

Dar a fost unul dintre cei care acceptaseră invitaţia si care totuşi nu avea haina de nuntă. O mică dificultate se poate ivi în partea aceasta a pildei, dacă nu se ştie că era obiceiul ca cel care era gazda să pună la dispoziţia invitaţilor şi îmbrăcămintea. Era obiceiul ca oamenii să apară înaintea împăratului într-o îmbrăcăminte potrivită şi aici împăratul era cel care invitase la masă.

Desigur, nu era de aşteptat ca persoanele aduse înăuntru de pe la drumuri să aibă haine de nuntă. Erau atît buni, cît şi răi; puteau fi bine îmbrăcaţi sau în zdrenţe, dar nici unul nu putea avea o haină potrivită pentru o astfel de nuntă. Aceasta ne aminteşte de Iosua, în Zaharia 3: el era îmbrăcat cu haine murdare — şi Isaia ne spune că toate faptele bune ale oamenilor sînt nişte cîrpe murdare înaintea lui Dumnezeu — dar acestea au fost înlăturate şi el a fost îmbrăcat cu o haină pe care însuşi Dumnezeu o pregătise. Aşa trebuie să fie la nunta pe care Dumnezeu o face pentru Fiul Său. El îngrijeşte de toate, căci este limpede arătat în Biblie că nimic din ce ar putea pregăti omul nu s-ar potrivi cu o astfel de sărbătoare glorioasă. Dar în lumina Scripturii, cît de ciudat apare că unul a neglijat sau a refuzat îmbrăcămintea cea potrivită. El este imaginea unui om religios, fără Hristos. Astfel de persoane sînt alături de copiii lui Dumnezeu — se adună cu ei, se roagă împreună cu ei — dar într-o zi vor fi găsiţi fără haina de nuntă: fără mîntuire, fără Hristos. Dumnezeu să le deschidă acum ochii! Religia fără Hristos va conduce doar spre întunericul de afară, unde este plînsul şi scrîşnirea dinţilor. În contextul general al pildei este de considerat că nunta semnifică o manifestare a bucuriei; şi evanghelia este o chemare la bucurie.

Expresia „Veniţi! toate sînt gata" spune de lucrarea împlinită a lui Hristos, care la cruce a cîştigat o mîntuire veşnică pentru cei care răspund invitaţiei de a veni la El.