Pilda minelor

Luca 19.12-27

Contextul acestei pilde ne spune de ce a rostit-o Domnul Isus: pentru că erau aproape de Ierusalim şi pentru că ei gîndeau că împărăţia lui Dumnezeu se va arăta îndată. Hristos este „omul de neam ales" care aşteaptă să vină timpul cînd îşi va primi împărăţia.Aceasta nu trebuie confundată cu nădejdea venirii Domnului nostru ca să răpească Adunarea. Pilda se referă la împărăţie şi este în legătură cu Ierusalimul, fapt care va avea loc după ce sfinţii vor fi răpiţi de Domnul în văzduh. Este totuşi demn de notat că pilda reprezintă pe aceleaşi persoane care au primit „mine" cînd Domnul a plecat şi care vor fi în viaţă cînd El Se întoarce şi îi cheamă pe aceşti robi să-şi dea socoteala de administraţia lor, deşi veacuri s-au dus între plecarea Sa şi venirea Sa din nou. Toţi trebuie să fie credincioşi în timp ce aşteaptă venirea Sa din nou şi toţi trebuie să dea o socoteală.O „mină" este a şaizecea parte dintr-un talant, aproximativ 600 grame sau salariul mediu pe 3 luni. Aici, „mina" este o monedă.Fără îndoială, fiecare a fost izbit de asemănarea dintre pilda aceasta şi cea a talanţilor din Matei 24.Deosebirea importantă este că acolo fiecare a primit cîte o sumă diferită, unul zece talanţi, altul cinci, un altul un talant, în timp ce aici toţi au primit aceeaşi sumă, o mină. Aplicarea ei pentru noi nu este numai pentru darurile speciale primite, ci şi pentru simpla credincioşie în mărturia creştină. Nu este vorba de daruri naturale, ci de lucrarea Duhului Sfînt pentru a da mărturie. Aici persoanele sînt descrise ca robi, aşa cum în multe alte locuri cei care mărturisesc a fi robi sînt socotiţi aşa cum pretind şi devin răspunzători potrivit cu numele pe care-l poartă.Matei prezintă înţelepciunea şi suveranitatea Celui ce dă talanţi în mod diferit, potrivit aptitudinilor robilor Săi; Luca subliniează îndeosebi răspunderea robilor, care au primit toţi aceeaşi sumă.Se vorbeşte şi de o altă categorie de persoane: cetăţenii. Aceştia au trimis un mesaj după el, spunînd: „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi." Şi despre aceştia citim: „Cît despre acei vrăjmaşi ai mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea." Aceştia sînt fără îndoială în primul rînd iudeii, ei sînt cetăţenii din poporul Său, deşi felul lor dispreţuitor de a vorbi este un fel al omului în general. Iudeii nu numai că nu L-au primit pe Isus ca Împărat cînd era în umilire pe pămînt, dar nu L-au dorit nici cînd era în slavă şi cînd apostolul Petru şi apoi Ştefan îi îndemnau să-L primească.Dar ceilalţi sînt robi şi doi dintre ei au folosit bine mina lor şi, cînd stăpînul s-a întors, au primit o aprobare şi o răsplată, potrivit cu cît au cîştigat. Însă unul i-a dat înapoi mina şi l-a învinuit cu obrăznicie pe stăpîn. El înfăşurase mina „într-un ştergar", în loc s-o pună în comerţ. Totuşi îl recunoaşte pe stăpîn ca „domn", deci era obligat să facă ce putea mai bine pentru stăpînul lui. Şi chiar dacă el gîndea că stăpînul este un om aspru, nu era deloc mai puţin răspunzător să-şi facă datoria, căci acela îi era stăpînul.La urmă, fiecăruia i se dă o parte din slava împărăţiei, potrivit lucrării de rob. Tot ce am dobîndit aici pe pămînt în cunoaşterea lui Dumnezeu, nu se pierde în lumea cealaltă; dimpotrivă, cu atît vom primi mai mult. Slava moştenirii ne este dată potrivit lucrării. Acum cu cît îl cunoşti mai bine, cu atît eşti mai credincios în lucrarea Lui.Răsplăţile — stăpînirea peste cetăţi — arată desigur o legătură deosebită cu Israel, totuşi ele ilustrează în mod izbitor datoria noastră ca slujitori ai lui Hristos. Îl numim Domn şi Stăpîn — şi aşa este El. Şi noi, ca slujitori ai Săi, avem obligaţia de a-L sluji şi a asculta de El. Ar trebui să socotim ca un privilegiu cu totul deosebit să facem vreo lucrare pentru un astfel de Domn, Căruia Îi datorăm tot ce sîntem şi tot ce avem. Şi aici este răspunderea noastră. O mină este dată fiecăruia dintre noi, cu îndemnul: „Pune-o în negoţ pînă mă voi întoarce" (Expresia aceasta „a pune în negoţ" nu se mai găseşte în altă parte a Noului Testament). Foloseşte ce daruri ai, nu pentru tine, ci pentru Stăpînul tău. Răsplata ta va fi în viitor.Mina pe care robul necredincios o avea este dată celui care a cîştigat alte zece mine, fapt care ne dezvăluie principiul important că celui care foloseşte darurile Sale i se dă mai mult, însă celui care nu le foloseşte i se ia şi ce avea. Cît de asemănător este lucrul acesta cu aceste cuvinte solemne: „Dacă deci lumina care este în tine este întuneric, cît de mare trebuie să fie întunericul acesta!" De am fi găsiţi credincioşi în folosirea darurilor pe care Dumnezeu ni le-a încredinţat! Aceasta va fi desigur pentru binele nostru, căci dacă luăm jugul Lui asupra noastră, vom găsi odihnă pentru sufletele noastre. Şi aceasta va fi pentru slava Sa. Ce bine ar fi ca fiecare să folosească darurile pe care le are, în loc să se tot plîngă de lipsa vreunui dar, şi să-şi aducă aminte de cuvintele: „Cine udă pe alţii va fi el însuşi udat."