Pilda judecătorului nedrept

Luca 18.2-8

Contextul ne spune că pilda aceasta a fost dată cu intenţia de a arăta că trebuie să te rogi neîncetat şi să nu oboseşti. Şi aceasta este o lecţie importantă, căci este o semnificaţie deosebită în cuvântul acesta: totdeauna. Cineva se poate ruga şi poate fi în pace cînd lucrurile se desfăşoară liniştit şi uşor, dar poate fi cu totul neliniştit cînd se ivesc necazuri — atunci cade de oboseală. Alţii sînt prea înclinaţi să neglijeze rugăciunea cînd toate par liniştite, uşoare; ei devin indiferenţi şi nepăsători, dar sînt treziţi să se roage atunci cînd apar necazuri. Pilda aceasta a fost spusă ca să ne rugăm totdeauna şi să nu obosim.

Pilda se remarcă prin contrast, şi nu prin exemplu. Un judecător nedrept, unul care nu se teme de Dumnezeu şi nu respectă pe aproapele său va asculta pe o văduvă săracă, numai să nu mai fie deranjat de cererile ei repetate. Şi apoi vine concluzia: dacă un judecător nedrept poate fi în felul acesta mişcat, de ce n-am aştepta să fim ascultaţi de un Dumnezeu drept şi plin de îndurare? El va răzbuna pe ai Săi în curînd, deşi zăboveşte faţă de ei.

Dar cine sînt cei „aleşi"? Israel a fost din vechime poporul ales al lui Dumnezeu (Isaia 44.1), apoi sînt cei aleşi ai lui Dumnezeu pentru viaţa veşnică, aşa cum este arătat clar în Romani 8, Coloseni 3.12, 2 Timotei 2.10, Tit 1.1. Şi aceasta face contrastul şi mai puternic. Nu era nici o legătură de rudenie între văduvă şi judecătorul nedrept, şi totuşi ea a obţinut ce a cerut. Dar Dumnezeu a ales pe cei ai Săi, i-a adus într-o relaţie deosebită cu Sine însuşi; cu cît mai mult atunci nu va auzi El şi nu va răspunde El la strigătele lor? În Romani 8 apostolul întreabă: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necaz, sau strîmtorare, sau prigonire, sau foamete, sau lipsă de îmbrăcăminte, sau primejdie, sau sabie?... În toate acestea, noi sîntem mai mult decît biruitori prin Acela care ne-a iubit". Nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu. Deci înţelegem că Dumnezeu iubeşte pe cei pe care i-a ales şi El va răspunde celor pe care-i iubeşte şi le va răsplăti, Răbdarea" la timpul său.

Nu ne îndoim totuşi că „cei aleşi" din pildă se referă în primul rînd la Israel, la care se referă şi cuvintele care urmează: „Cînd va veni Fiul Omului, va găsi El oare credinţă pe pămînt?" Aici, Domnul nostru Se referă la poporul Său pămîntesc; biserica va fi răpită, dar poporul Său ales va fi încă pe pămînt. Îi va găsi El arătînd credinţă în Dumnezeul lor şi îi va găsi în pace? Sau mai degrabă ei vor plînge în necazurile lor, atunci cînd Mesia Se va arăta? Multe texte arată încercările prin care va trece poporul lui Dumnezeu în acel timp (Zaharia 12.10) şi numai cei care prin credinţă vor primi un duh de rugăciune potrivit învăţăturii pildei acesteia vor fi în pace. Cîtă putere vor avea atunci cuvintele acestea: „Nu va răzbuna Dumnezeu pe aleşii Săi care strigă zi şi noapte către El?"

„Pînă cînd, Doamne?" va fi imul din strigătele lor amare (Psalmul 74.10). Deşi El zăboveşte, „îi va răzbuna îndată." Deşi judecăţi aspre aşteaptă pe cei necredincioşi din Israel, rămăşiţa credincioasă lui Dumnezeu va fi ascultată şi răzbunată.

Şi tot atit de sigur El ne ascultă şi pe noi. Pilda vorbeşte despre o văduvă şi în Orient nimeni nu era mai fără nădejde şi mai lipsit ca o văduvă. Aceasta ne aminteşte un cuvînt al Domnului: „Vor veni zile cînd Mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti" (Matei 9.15). Ea are de asemenea un acuzator şi tot aşa noi avem un potrivnic viclean şi periculos. De aceea să ne rugăm totdeauna şi să nu ne lăsăm, căci avem de partea noastră pe Cel care ne scoate din toate necazurile noastre şi care este mai grabnic să ne răspundă decît sîntem noi să-I cerem şi care ne îndeamnă să ne deschidem larg gura, ca El să ne-o umple.