Pilda grâului şi a neghinei

Matei 13.24-30

Aici vedem iar cît de preocupat este Satan să caute să strice lucrarea lui Dumnezeu, cu ocazia întemeierii împărăţiei Sale. Ce nu poate împiedica, Satan va căuta să încerce să strice. Avem explicarea Domnului cu privire la pilda aceasta: El însuşi este Semănătorul; cîmpul este lumea; sămînţa cea bună sînt copiii împărăţiei; iar neghina reprezintă pe fiii Celui Rău.

Astfel, prima învăţătură clară este că Satan face ca oamenii necredincioşi să se alăture împărăţiei şi să fie atît de amestecaţi cu cei sfinţi, cu „copiii împărăţiei", încît învăţătura este să-i laşi şi pe unii şi pe alţii să fie împreună pînă la sfîrşitul veacului. Atunci Fiul Omului va trimite pe îngerii Săi şi ei vor strînge din împărăţia Sa toate lucrurile care sînt o pricină de poticnire şi pe cei care fac nelegiuire. Aceştia vor fi aruncaţi în cuptorul de foc şi acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor. Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Satan nu poate strica griul cel bun, nici nu-l poate împiedica să fie strîns în grînar; dar în această lume recolta este compromisă.

Cel Rău totdeauna face o lucrare de înşelare, de amestec, oriunde Dumnezeu îşi face o lucrare, aşa că învăţătura de a-i lăsa să meargă împreună nu are nimic a face cu tolerarea răului sau a unor persoane cu caracter rău în Adunare. Aici situaţia se prezintă în lume şi îi priveşte pe cei care mărturisesc în afară că fac parte din „împărăţia cerurilor". Sînt alte părţi din Scriptură tot atît de clare, arătînd că răul nu trebuie îngăduit în Adunare. De exemplu, cînd răul s-a manifestat în adunarea din Corint, îndemnul a fost: „înlăturaţi din mijlocul vostru pe răul acela" (1 Corinteni 5.13).

Un alt punct important este să înţelegem despre „fiii Celui Rău" că vor continua să fie în legătura aceasta pînă la sfîrşitul veacului şi că la sfîrşit instrumentele folosite de Dumnezeu vor înlătura răul. Lucrul acesta arată încă o dată cît de zadarnică şi amăgitoare este aşteptarea ca lumea în întregul ei să fie adusă la Dumnezeu prin intermediul misionarilor, a Bibliei, a scrierilor creştine şi a unor societăţi, împreună cu predicarea evangheliei. Trimişii lui Dumnezeu nu vor schimba lumea, ci sînt trimişi „să cerceteze neamurile si să scoată din ele un popor pentru Numele Său" (Faptele Apostolilor 15.14) şi apoi să-i înveţe şi să-i zidească pe cei care sînt scoşi afară din lume. Desigur, este foarte important să avem gîndurile lui Dumnezeu cu privire la ce face El, pentru ca rugăciunile noastre, lucrarea noastră şi aşteptările noastre să poată fi la unison şi în părtăşie cu Domnul însuşi.

Şi aceasta nu va micşora deloc rîvna noastră. Evanghelia trebuie predicată pe deplin şi fără plată oricărei făpturi de sub cer şi oamenii trebuie îndemnaţi şi invitaţi cu toată puterea pe care dragostea lui Hristos şi dragostea pentru suflete o pot trezi în noi, rugînd pe oameni să se împace cu Dumnezeu (2 Corinteni 5.19). Da, cu atît mai mult zel, pentru că ştim din pilde că Satan îşi dă toate silinţele să împiedice lucrarea şi că atunci cînd oamenii au adormit, Satan şi-a realizat planul.

Pilda aceasta nu contrazice nădejdea creştinului cu privire la venirea Domnului Isus. Se spune: „culegeţi întîi neghina" şi astfel se lasă griul. Unii poate că nu văd cum se potriveşte lucrul acesta cu biserica, ştiind că întîi ea este luată în cer, lăsînd jos pe pămînt pe cei necredincioşi, potrivit epistolei către Tesaloniceni.

Explicarea este că aici este vorba de împărăţie, şi nu de biserică. Noi sîntem acum în amîndouă. Dar cînd vom fi răpiţi ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh, potrivit cuvintelor din 1 Tesaloniceni 4.15- 18, împărăţia încă va continua. Şi sfârşitul veacului nu este decît după ce biserica va fi fost răpită. Ştim din Scriptură că vor fi sfinţi pe pămînt şi după ce biserica va fi răpită. Astfel, ordinea evenimentelor este:

- vremea harului se sfîrşeşte prin răpirea bisericii,

- împărăţia continuă şi alţii sînt aduşi în împărăţie,

- cei răi sînt luaţi mai întîi, la sfîrşitul veacului,

- Dumnezeu va aşeza împărăţia Sa în dreptate.

Astfel înţelegem că pilda aceasta se referă la împărăţia cerurilor, şi nu la biserică; că oamenii răi vor fi în împărăţie pînă la sfîrşitul veacului — fiind lucrarea directă a Satanei; că ei vor fi pînă la urmă strînşi şi trimişi la pierzare. „Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor — o poziţie slăvită, desigur, dar care nu trebuie confundată cu slava care aşteaptă pe cei care vor fi răpiţi, ca să întîmpine pe Domnul în văzduh.

Mai învăţăm de aici că acolo unde este prezent omul, dar fără Domnul Hristos, el adoarme repede şi în jurul lui se petrece amestec, alături de grîu creşte şi neghină. Unde este prezent omul — iar Împăratul, Hristos, lipseşte, este amestec între sfinţenie şi păcat. Cînd întîlnim în viaţa noastră amestec de ce este bun si de ce nu este bun, să stim că Domnul Hristos lipseşte, nu ca Mîntuitor, ci ca Domn, care trebuie să stăpînească peste noi. Şi dacă vrem să facem ordine în viaţa noastră, să nu smulgem neghina, ci să-L chemăm pe El să domnească peste noi.

Cînd neghina este o plantă mică alături de grîu, nu se pot deosebi; însă grîul nu se transformă în neghină şi neghina nu se transformă în grîu. Dacă cineva este „grîu", nu trebuie să-i spui: „Fii atent cum trăieşti, ca nu cumva să devii neghină!" Dacă el este grîu, va fi grîu tot timpul; dacă este neghină, degeaba îl înveţi să ducă o viaţă ca grîul.