Pilda celor zece fecioare

Matei 25.1-13

Sensul direct al acestei pilde se înţelege chiar din primele ei cuvinte: „Atunci împărăţia cerurilor se va asemăna..." ,Atunci", din context înţelegem că este vorba de timpul cînd Domnul Hristos va veni pe pămînt să aşeze împărăţia. Din Cuvîntul lui Dumnezeu în general şi din context înţelegem că împărăţia este precedată de o judecată pe care Domnul Hristos o exercită asupra celor vii, a celor care vor fi atunci în lume, la venirea Lui.

În ordine cronologică, întîi are loc judecata casei lui Dumnezeu: Judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu", apoi are loc judecata celor vii, premilenială, şi după aceea judecata celor morţi, postmilenială.

Pilda aceasta se referă la judecata celor vii, premilenială, după ce Dumnezeu încheie socotelile cu casa Sa. La judecata celor vii vor fi judecaţi cei din lume, în general, cărora le-a fost vestită evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu, nu evanghelia harului.

În capitolul 25 din Matei este vorba de judecata celor vii din poporul ales al lui Dumnezeu. în urma acestei judecăţi rezultă rămăşiţa credincioasă din poporul Israel, care intră în camera de nuntă împreună cu Domnul Hristos, ca sa se bucure la sărbătoarea Lui.

Criteriul după care se face această judecată este corespondenţa sau necorespondenţa dintre mărturia exterioară exprimată de lumina candelei, şi puterea de viaţă spirituală a acestei lumini, reprezentată în pildă de untdelemn. Unele fecioare aveau doar obiectul care să facă lumină, candela, iar celelalte fecioare aveau şi puterea acestei lumini; şi puterea luminii este viaţa.

În măsura în care mărturia exterioară se potriveşte cu un fond de viaţă spirituală, ele sînt admise să intre în camera de nuntă. În măsura în care este numai pretenţia mărturiei, este numai candela, fecioarele sînt refuzate atunci cînd Se prezintă Mirele. Candela fără untdelemn înlătură pretenţia participării la nuntă, aşa cum numele de popor al lui Dumnezeu, fără viaţă din Dumnezeu, nu dă dreptul să se bucure de împărăţia lui Hristos pe pămînt. Mulţi dintre evrei se vor prezenta atunci ca aceste fecioare, la o uşă închisă, pentru că se vor prezenta numai în numele faptului că aparţin poporului lui Dumnezeu. Dar lucrul acesta nu este de ajuns.

Pentru fixarea momentului despre care vorbeşte pilda, ne ajută două aspecte pe care le înţelegem din context.

În primul rînd, Biserica reprezintă Mireasa, ea fiind aici subînţeleasă ca venind împreună cu Mirele. Dar în pildă nu este vorba de Mireasă, ci de fecioarele acelea care împlinesc o slujbă la sărbătoarea nunţii, prin asemănarea obiceiului practicat în Israel. A aplica pilda aceasta Bisericii înseamnă a transforma poziţia pe care o au credincioşii din vremea de har si a încurca locul si rostul lucrurilor prezentate clar în Cuvîntul lui Dumnezeu. Mireasa nu va fi refuzată niciodată atunci cînd Se va prezenta Mirele, dar este posibil să fie refuzate unele fecioare, care au doar candele, iar nu şi untdelemn împreună cu candelele.

Celălalt aspect care ne ajută să fixăm acest moment este prezentat de cuvintele Domnului Hristos în capitolul 24, cu care începe de fapt această înlănţuire de gînduri. Timpul venirii Domnului Hristos pentru instaurarea împărăţiei Lui este comparat cu zilele lui Noe, în care lumea era împărţită în trei cete. Prima ceată este reprezentată de Enoh, care a fost răpit în cer înainte de potop şi ne înfăţişează Biserica, care va fi răpită de pe pămînt înaintea judecăţilor care se vor desfăşura după aceea. A doua ceată este Noe şi familia lui, care semnifică pe poporul Israel, prezervat prin judecata ce se va exercita pe pămînt. Şi cea de-a treia ceată este: lumea, care suportă judecata lui Dumnezeu într-un chip total.

Domnul spune că la fel va fi, ca în zilele lui Noe, cînd rămăseseră două cete: lumea şi ceea ce semnifică familia lui Noe, poporul ales al lui Dumnezeu.

Biserica va fi fost răpită înainte de vremea judecăţii lui Dumnezeu, despre care se spune în pildă.

Dar ce pot învăţa cei credincioşi de acum din această pildă? Foarte multe lucruri. Mireasa trebuie să-L aştepte pe Domnul Isus, dar nu aşa cum aşteptau fecioarele acestea, ci aşa cum se cuvine pentru Mireasă. Este deosebire între Mireasă, care aşteaptă momentul fericit să fie vina cu Mirele ei, şi între aceste fecioare care-L aşteaptă să-şi facă slujba pentru El.

Cum îl aşteaptă cei credincioşi de acum pe Domnul Hristos? Aş putea spune că mai mult nu-L aşteaptă! Dar a folosi pilda aceasta pentru un îndemn ca ei să-L aştepte pe Domnul Hristos, este cu totul nepotrivit. Este ca şi cum ai aprinde o lumină ca să lumineze soarele sau să faci o referire la nişte slujnice, ca să priveşti pe cei care reprezintă stăpîna casei, Mireasa sărbătorită.

Cei credincioşi Îl aşteaptă pe Domnul Hristos în chip real, atunci cînd se lasă lucraţi de Duhul Sfînt. Aşteptarea Domnului Hristos nu este un lucru natural. Se spune în Scriptură: „Duhul şi Mireasa zic: „Vino!" În măsura în care cel credincios trăieşte cu arvuna Duhului Sfînt, el poate spune „vino" Domnului Hristos, aşa cum spune întîi în fiinţa lui Duhul Sfînt al lui Dumnezeu. Deci îndemnul este să lăsăm Duhul lui Dumnezeu să stăpînească viaţa noastră. Celelalte îndemnuri vor fi vorbe goale şi nu vor avea vreun rezultat, dacă nu este lucrarea Duhului Sfînt în cei care sînt ai Domnului Hristos.

De multe ori, cînd ne gîndim la venirea Domnului Hristos, ne oprim îndeosebi la scăparea noastră din starea în care ne aflăm, să fim scutiţi de un trup de suferinţă, să fim scăpaţi dintr-o stare de sărăcie, de neputinţă, scoşi din certuri, din scandaluri, din alte asemenea lucruri, dar nu doar să-L dorim pe Domnul Hristos ca pe Cel mai mare dor al nostru. Şi numai Duhul Sfînt poate realiza acest sentiment spiritual în cei credincioşi.

Un alt lucru pe care am putea să-l reţinem este: o comportare înţeleaptă nu este să fii asigurat în formă. Cele cinci fecioare nechibzuite, într-un fel şi-au asigurat cele necesare slujbei lor, dar Domnul le clasifică nechibzuite. Tot aşa, să porţi numele de creştin, să vii la adunare, să cînti, să citeşti, să te rogi împreună cu cei credincioşi este asigurarea de formă, este purtarea candelei; dar numai atît n-are nici o valoare. Trebuie ceva de fond, altminteri este o comportare nechibzuită, neînţeleaptă.

Ca să fii gata în momentul în care va veni Hristos, trebuie să fii oricînd; altfel nu vei fi gata nici în momentul în care va veni El. Dar eşti gata, nu purtînd candela, ci eşti gata prin untdelemnul pe care-l porţi, adică prin Duhul Sfînt care este în tine. Contează nu ceea ce faci, că tu eşti treaz sau veghezi, că porţi sau nu candela, că-L aştepţi sau nu pe Domnul Hristos; acestea sînt faptele noastre, dar nu pe baza lor vom fi răpiţi. Contează dacă ai sau nu ai untdelemn, adică dacă ai sau nu pe Duhul Sfînt pus ca pecete peste tine; însă oricine a crezut în Domnul Hristos are şi pecetea Duhului Sfînt. Contăm deseori sau încercăm să ne slujim de faptele noastre. Spunem între altele: „Trebuie să veghezi, că altfel nu te ia Domnul Hristos!" E fals aceasta, e minciună! Nu asa! El te ia dacă ai Duhul Sfînt, nu dacă veghezi sau nu veghezi. Te ia dacă ai Duhul Sfînt si nu te ia dacă ai doar candela, doar pretenţia. Dacă ai Duhul Sfînt, te ia, sigur, căci El ştie să Se uite la fondul lucrului, nu la forma exterioară, la pretenţie, la fapte. Şi El te va face să şi veghezi.

O comportare nechibzuită este să-ţi faci socoteli exacte doar în ultimul moment. Iată un alt lucru pe care-l învăţăm de la aceste fecioare. Pînă la urmă cele nechibzuite au înţeles că trebuie untdelemn si s-au dus să-şi cumpere, dar era prea tîrziu. Ce bine e să-ti faci socoteala exactă nu atunci, ci acum!

Aceasta este valabil pentru cei care-şi zic că sînt credincioşi, dar nu sînt, ca şi pentru cei care vor să fie, dar tot amînă să fie credincioşi. Este un timp al judecăţii chibzuite: acum. Dacă pierzi acest timp, totul este degeaba.

Un om nechibzuit, care n-are untdelemn, nu este recunoscut atunci cînd bate la uşă. Dar nu este recunoscut pentru că n-a fost niciodată cunoscut. Domnul Hristos spune răspicat acestor fecioare: Nu vă cunosc! Poate voi Mă cunoaşteţi, ştiţi Cine sînt, voi aşteptaţi pe Mire, aţi învăţat că trebuie lucrul acesta, dar Eu nu vă cunosc... De ce? Pentru că nu aveau untdelemn, pentru că aveau doar candele, pentru că aveau doar exteriorul şi n-aveau fondul lucrului. „Domnul cunoaşte pe cei ce sînt ai Săi" după pecetea pusă pe cei ai Săi, înfăţişată în această pildă prin prezenţa untdelemnului, iar nu prin prezenţa candelei.