Personalitatea, divinitatea şi lucrarea Duhului Sfânt

Personalitatea şi divinatea Duhului Sfânt

Duhul Sfînt, aşa cum ni-L arată Cuvîntul, nu este numai o putere, forţă activă a lui Dumnezeu, ci o Persoană divină, la fel ca Tatăl şi ca Fiul. El are atributele Dumnezeirii:

- atotştiinţa: 1 Corinteni 2.10

- atotputernicia: Zaharia 4.6

- prezenţa Sa în orice loc: Psalmul 139.7

- veşnicia: Evrei 9.14

Locurile din Scriptură care ne arată personalitatea Sa ne descoperă în acelaşi timp şi divinitatea Sa:

- Matei 28.19: Botezul cu apă este dat în numele Duhului Sfînt, tot aşa cum este dat în numele Tatălui şi al Fiului.

- Marcu 13.11: Duhul Sfînt va vorbi prin voi; o persoană vorbeşte.

- Ioan 14.16: „un alt Mîngîietor": trebuie să fie o persoană, tot aşa cum a fost Cel dintîi Mîngîietor, Hristos. Acelaşi cuvînt grecesc „paracletos" este folosit pentru Duhul Sfînt (loan 14.16,26; 15.26; 16.7) şi pentru Isus (1 Ioan 2.1); de altă parte, acest calificativ nu se poate aplica decît unei persoane.

- loan 14.26: trebuie să fie cineva care să aducă aminte, să înveţe etc.

- loan 15.26,27: „El va mărturisi despre Mine. Şi voi de asemenea veţi mărturisi". Această paralelă arată clar personalitatea Duhului.

- loan 16.7: „Vă este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă duc Eu, Mîngîietorul nu va veni la voi". La ce le-ar fi fost de folos dacă, rămînînd fără persoana binecuvîntată a Domnului Isus, El ar fi fost înlocuit cu o simplă influenţă?

- loan 16.13: Cînd va veni Mîngâietorul, Duhul adevărului, „acesta"... (în greceşte, pronumele masculin este folosit mereu cînd este vorba de Duhul Sfînt, deşi numele „pneuma" (duh) este neutru.)

- Faptele 5.1-10: A minţi pe Duhul Sfînt (versetul 3) înseamnă a minţi pe Dumnezeu (versetul 4).

- Faptele 13.2: „Duhul Sfînt a zis: „Puneţi-Mi deoparte..." Este o Personalitate absolută: o influentă nu vorbeşte.

- Efeseni 4.30: „Nu întristaţi pe Duhul Sfînt al lui Dumnezeu".

- Romani 8.26: Mijloceşte pentru noi: o persoană divină pe pămînt, Duhul Sfînt (versetul 26) şi o persoană divină în cer, Domnul Isus (versetul 34).

Roamni 8.27: gîndirea Duhului.

- 1 Corinteni 12.5,6,11: Duhul împarte darurile si lucrează ca Dumnezeu,

- Apocalipsa 1.4: Duhul Sfînt (sub forma de şapte duhuri) este pus pe aceeaşi treaptă cu Cel Veşnic şi cu Hristos.

„Harul Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi părtăşia Sfîntului Duh să fie cu voi toţi" (2 Corinteni 13.13).

Diferite caractere sub care Duhul Sfînt este prezentat în Cuvînt

Duhul Sfînt este prezentat ca Duh de adevăr, de viaţă, de putere, de dragoste, de sfat, de har, de slavă, de făgăduinţă, de înfiere (Ioan 14.17; Romani 8.2; 2 Timotei 1.7; Evrei 10.29; 1 Petru 4.14; Efeseni 1.13; Romani 8.15).

El este Duhul Sfînt, Duhul lui Dumnezeu, Duhul Domnului, Duhul Tatălui, Duhul lui Isus, Duhul lui Hristos (Fapte 1.5; Geneza 1.2; Isaia 11.2; 61.1; Matei 10.20; Fapte 16.7; 1 Petru 1.11). Dar El este de asemenea arătat ca: - pecete: verbul a pecetlui este folosit pentru Domnul în Ioan 6.27 şi de trei ori pentru cei credincioşi în 2 Corinteni 1.22; Efeseni 1.13 şi 4.30. Textul din Ioan 3.33 ne dă sensul acestui cuvînt: „Cine a primit mărturia Lui, a adeverit (lit.: a pecetluit) că Dumnezeu este adevărat"; în felul acesta, cînd Dumnezeu pecetluieşte un credincios, dîndu-i Duhul Sfînt, El certifică faptul că credinţa lui este adevărată. Pecetea este semnul pe care Dumnezeu îl pune pe un credincios, recunoscîndu-l ca proprietate a Sa, punîndu-l deoparte pentru El.

- ungere: verbul a unge este folosit pentru Domnul în Fapte 10.38 (şi în Luca 4.18, Fapte 4.27) în sensul unei consacrări pentru slujire. Fiind folosit de patru ori pentru cel credincios (2 Corinteni 1.21; 1 Ioan 2.20, 27), acest cuvînt arată puterea de înţelegere duhovnicească pentru a distinge lucrurile lui Dumnezeu (1 Corinteni 2.6-16).

- arvună: folosit de trei ori (2 Corinteni 1.22; 5.5; Efeseni 1.4), cuvîntul acesta arată siguranţa lucrurilor care sînt încă de nădăjduit. Este, pentru a spune aşa, ca un avans al lucrurilor care ne aparţin în slavă.

- botez: verbul a boteza nu este folosit atunci cînd Duhul Sfînt a coborît asupra Domnului, ci este totdeauna întrebuinţat în Scriptură într-un sens colectiv în legătură cu venirea iniţială a Duhului Sfînt (Matei 3.11; Marcu 1.8; Luca 3.16; Ioan 1.33), venind să boteze pe iudei (Faptele 1.5) şi pe neamuri (Faptele 11.16) „pentru a fi un singur trup" (1 Corinteni 12.13).

Prin ungere avem cunoaşterea, prin pecete avem siguranţa; şi avînd arvuna în inimile noastre, ne bucurăm mai dinainte de binecuvîntarea cunoscută şi în vederea căreia am fost botezaţi cu Duh Sfînt.

Câteva lucrări ale Duhului Sfânt

- El este Mîngîietorul celor credincioşi (loan 14.16).

- El învaţă şi aduce aminte cuvintele Domnului (loan 14.26).

- El dă mărturie despre Domnul (loan 15.26).

- El convinge lumea de păcat, de dreptate, de judecată (loan 16.8-11).

- El călăuzeşte în tot adevărul (loan 16.13).

- El vesteşte lucrurile care vor veni (loan 16.13).

- El dă mărturie că sîntem copii ai lui Dumnezeu (Romani 8.16).

- El toarnă dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre (Romani 5.5).

- El ia din ce este a lui Hristos şi ni-l vesteşte (loan 16.14).

- El inspiră pe autorii Scripturilor (1 Petru 1.11; 2 Petru 1.21).

- El ne ajută în rugăciunile noastre (Romani 8.26, 27; Efeseni 6.18; luda 20).

- El împarte daruri oamenilor (1 Corinteni 12.11). Toate aceste lucrări ale Duhul Sfînt s-ar putea rezuma prin aceste cuvinte ale Domnului Isus: „El Mă va preamări" (loan 16.14).

Expresii care nu trebuie confundate

- Duhul Sfînt: persoană divină, veşnică, întocmai ca Tatăl şi ca Fiul.

- Lucrarea Duhului Sfînt: ea se desfăşoară în legătură cu pămîntul, de la cea dintîi pînă la cea din urmă pagină a Bibliei (Geneza 1.2; Apocalipsa 22.17). Se poate stinge lucrarea Duhului, îndeosebi într-o adunare (1 Tesaloniceni 5.19).

- Darul Duhului Sfînt: Este de toată însemnătatea să ştim că Duhul Sfînt însuşi este Cel care formează darul (Faptele 10.44-46, de exemplu). Acest dar caracterizează în mod exclusiv creştinismul. Prin Duhul Sfînt venit aici pe pămînt ca persoană divină, Dumnezeu pecetluieşte credinţa în Hristos şi de atunci înainte Duhul Sfînt îşi face locuinţa în cei credincioşi. El îi adună de asemenea într-un singur trup ca să formeze „o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul" (Efeseni 2.22). -

Darurile Duhului Sfînt talente, aptitudini dăruite în mod suveran de Duhul celor credincioşi în vederea slujirii creştine, adică pentru mîntuirea păcătoşilor şi pentru zidirea Bisericii.

- Plinătatea Duhului Sfînt: lucrarea liberă şi nestînjenită a Duhului Sfînt în cel credincios, dîndu-i bucuria deplină a lucrurilor cereşti sau o pricepere şi o putere deosebită pentru o anumită slujire.

- Roada Duhului: Arătarea vieţii divine în cel credincios: roadele pe care le aduce sînt dovada vieţii celei noi pe care el a primit-o de la Dumnezeu şi a lucrării Duhului Sfînt în el.