7. El lasă oile să se odihnească

　　Odihnirea oilor este în strânsă legătură cu păşunatul (versetele 15-16). Pentru asimilarea hranei, oile au nevoie de timp şi de aceea păstorul le duce la odihnă, adică le oferă odihna de care ele au nevoie. Şi alte texte din Biblie pun în legătură aceste două activităţi ale păstorului. Mireasa din Cântarea Cântărilor îl întreabă pe mire: „Spune-mi, tu, pe care te iubeşte sufletul meu, unde-ţi paşti turma, unde o odihneşti la miază?“ (Cântarea Cântărilor 1.7).

　　Despre rămăşiţa credincioasă a lui Israel din zilele viitoare se spune: „Rămăşiţa lui Israel nu va lucra nedreptate, nici nu va vorbi minciuni, nici nu se va găsi în gura lor o limbă înşelătoare; ci ei vor paşte şi se vor odihni şi nimeni nu-i va înspăimânta“ (Ţefania 3.13). Dar şi David vorbeşte despre odihnă: „El îmi dă odihnă în păşuni verzi, mă duce la ape liniştite“ (Psalm 23.2).

　　Trăim într-un timp caracterizat de stres şi agitaţie crescândă. Viaţa profesională, şcoala, abundenţa de oferte de vacanţă, evantaiul de mass-media, mobilitatea crescândă şi multe altele fac ca oamenii să aibă tot mai puţin timp pentru odihnă. Aceste evoluţii nu-i ocolesc pe copiii lui Dumnezeu. Se poate întâmpla chiar, ca şi activităţile pentru Domnul să ne facă să nu mai avem un timp de odihnă, pentru a sta în linişte la picioarele Domnului nostru, ca să fim hrăniţi de El.Un exemplu „clasic“ în acest sens este Marta din Betania. Evanghelistul Luca ne descrie această femeie ca pe o soră demnă de a fi iubită, activă, care nu ocolea oboseala şi care a invitat pe Domnul Isus, şi probabil şi pe toţi ucenicii Săi, în casa ei. Motivele pe care le avea Marta erau cu siguranţă bune. Punctul cheie a fost acela, că în preocuparea ei de gazdă a pierdut momentul când Domnul, Păstorul, dorea să o „odihnească“. Şi a mai făcut ceva, şi anume nu i-a plăcut că sora ei Maria s-a aşezat la picioarele Mântuitorului, ca să asculte, şi s-a plâns chiar de acest fapt.

　　Dar despre Maria se spune foarte simplu: „aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Său“ (Luca 10.39). Putem să tragem concluzia că şi ea a ajutat mai înainte la lucrările gospodăreşti, dar când a venit timpul a încetat activitatea, ca să primească ceva de la Domnul.

　　Două verbe avem aici: „a se aşeza“ şi „a asculta“. Nu sunt deseori ambele grele pentru noi? Aici nu este vorba de a citi în grabă un verset scurt din Biblie (deşi, de multe ori acesta poate fi o mare binecuvântare), ci de a ne face timp să citim Cuvântul lui Dumnezeu şi să-L lăsăm pe Domnul să ne vorbească. Avem nevoie de acest timp fix, şi cu siguranţă vom face bine, dacă îl punem în orarul nostru zilnic.

　　Misiunea noastră a tuturor este să slujim Domnului. Lenevia nu se potriveşte deloc, pentru că El aşteaptă lucrarea noastră. Fiecare să se întrebe cu toată seriozitatea, unde doreşte Domnul să-l folosească. Pe de altă parte trebuie să avem grijă, ca lucrarea pentru El să nu pună stăpânire pe noi, încât să nu mai avem timp să ascultăm Cuvântul Lui şi să ne hrănim din el.

　　Odată, când ucenicii s-au întors la Domnul şi i-au istorisit foarte entuziasmaţi ceea ce făcuseră, El le-a spus simplu: „Veniţi voi înşivă deoparte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin“ (Marcu 6.31). Toţi avem nevoie de aceasta. Când Moise a binecuvântat poporul pământesc al lui Dumnezeu, a spus: „Da, El iubeşte popoarele; toţi sfinţii Săi sunt în mâna Ta şi şed la picioarele Tale, fiecare primeşte din cuvintele Tale“ (Deuteronom 33.3).

　　Cunoaştem cu toţii acest loc la picioarele Păstorului nostru? Ne aşezăm acolo, ca să primim. Cu toţii, fie tineri, fie vârstnici avem nevoie să primim de la El cuvintele Sale, şi acest lucru cu atât mai mult, cu cât Domnul vrea să ne folosească să dăm altora binecuvântarea primită.

　　Şi în această activitate a păstorului putem vedea un îndemn pentru noi. Este bine, când cei care simt şi poartă responsabilitatea într-o adunare locală îi impulsionează şi pe alţii să devină activi în slujba pentru Domnul, şi personal sunt un exemplu bun în această privinţă.

　　Tot aşa de necesar este să se poarte grijă să existe perioade când fraţii şi surorile „se aşază“, ca să asculte Cuvântul Domnului. Acestea pot fi strângerile laolaltă regulate, duminica sau în cursul săptămânii, pentru vestirea Cuvântului, dar pot fi de exemplu şi întruniri speciale, când un frate vorbeşte despre o anumită temă.

　　Un alt domeniu de aplicare priveşte din nou familia creştină. Şi aici este bine, când sunt anumite perioade, în care o familie „se odihneşte“. Având în vedere multiplele activităţi şi obligaţii pe care deja şi copiii le au, în multe familii pare să fie tot mai greu să se găsească astfel de perioade de odihnă. Cu toate acestea, noi, ca părinţi, putem să aducem înaintea Domnului şi acest aspect.

　　O familie care „funcţionează bine“ are ca premisă faptul, că noi împreună cu copiii ne luăm timp să ne aşezăm la picioarele Domnului, ca să ne preocupăm cu Cuvântul Său. Cu bunăvoinţă, astfel de ore se pot găsi chiar pe parcursul zilei. În multe cazuri se pot folosi mesele comune, dar pot fi şi alte prilejuri deosebite, în care se oferă posibilitatea pentru „slujba în casă“ practicată zilnic. Pe lângă aceasta să se folosească şi prilejurile deosebite, de exemplu, vacanţele.